Joi după-amiaza, jandarmii au prins o femeie de 29 de ani, de etnie romă, în timp ce vindea mai multe parfumuri contrafăcute în faţa centrului comercial Euro din Timişoara.
Cele 15 „parfumuri” pe care erau inscripţionate mărci celebre precum Channel, Moschino, Thierry Mugler, Armani, Paco Rabanne, CK, D&G, BOSS au fost confiscate, iar femeia s-a ales cu o amendă contravenţională.
„Cu această ocazie, jandarmii recomandă cetăţenilor, să nu mai cumpere aşa-zisele <<parfumuri de firmă>> de pe stradă, deoarece piaţa este plină de parfumuri contrafăcute şi de cele mai multe ori este greu să le distingi de cele originale, iar cumpărătorii de bună credinţă pot fi înşelaţi cu privire la calitatea acestora şi îşi pot pierde banii”, au transmis reprezentanţii Grupării de Jandarmi Mobilă Timişoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!