Anul acesta, Agenția de turism Ultramarin organizează două excursii în Japonia, în lunile mai și noiembrie. În ambele circuite veți fi însoțiți de un ghid specializat care a călătorit de câteva ori în această destinație surprinzătoare. Grupul de luna mai este deja format, iar pentru plecarea din luna noiembrie, beneficiați de prețul EARLY BOOKING, dacă faceți rezervare până în data de 31 mai. Rezervările se pot face atât online, accesând pagina https://www.ultramarintm.ro/oferta/japonia-toamna-2019, cât și în agenție. Fiecare excursie durează două săptămâni, timp în care veți parcurge cele mai frumoase regiuni ale Japoniei și veți avea prilejul să cunoașteți îndeaproape cultura, civilizația, gastronomia, arhitectura și tradițiile poporului japonez.
Noi am realizat o selecție a celor mai spectaculoase obiective care nu trebuie ratate atunci când ajungi aici, obiective pe care le-am introdus în programul nostru ”Japonia – cultură și civilizație”:
1. Osaka, de unde vom pleca într-o excursie la Hiroshima cu celebrul tren de mare viteză, Shinkansen, iar mai apoi la Miyajima, insula cu renumita poartă pe apă Tori. Traversarea pe insulă se face cu feribotul, iar excursia include vizita la altarul Itsukushimai, Domul Bombei și în zona pietonală adiacentă Parcului Păcii;
2. Nara, cea mai veche capitală a Japoniei ce datează din secolul al VIII-lea. Aici puteți vizita Parcul Nara sau Parcul Căprioarelor, care se întinde pe o suprafață de aproximativ 500 hectare, templul Todaiji, aflat în patrimoniul mondial UNESCO, care adăposteste cea mai mare statuie din bronz a lui Buddha, dar și Altarul Kasuga cu cele 4 săli principale – trei dedicate razboinicilor civili și una strămoșilor zeificați și hectare;
3. Kyoto, unul dintre cele mai frumoase orașe ale Japoniei, ne atrage cu celebrul Pavilion de Aur și Palatul Imperial (pe care îl vom vizita spre finalul zilei, în funcție de aprobarea primită de la Casa Imperială). Tot aici, în zona de est a orașului, se află Templul Fushimi Inari, Templul Sanjusangendo, Templul Heian – renumite pentru frumusețea lor și pentru legendele ce le înconjoară – și zona pietonală Hagashiyama;
4. La Nikko, veți putea vizita templul Toshogu, unde se află mormântul shogunului Tokugawa Ieyasu (personaj foarte important în istoria Japoniei, cunoscut mai ales sub numele de Toranaga din romanul ”Shogun” de James Clavel);
5. Tokyo – o plimbare lejeră în aer liber prin Grădinile Palatului Imperial și în zona comercială Ginza, cea mai exclusivistă și cea mai mare stradă comercială din lume vă pregătește pentru următoarele vizite. Harajuku – locul modei avangardiste japoneze, Templul Meiji și Shinjuku – un cartier celebru pentru arhitectura modernă și magazinele de electronice.
Veniți cu noi într-o călătorie într-o țară fascinantă, în care tradiția și tehnologia sunt în armonie!
Vă așteptăm cu drag!
(168259)
Citiți principiile noastre de moderare aici!