Cu mai bine de cinci decenii de carieră, Monty Alexander a luat lecții de muzică clasică încă de la 6 ani, iar de la 14 ani a început să cânte deja în cluburile din Kingston. Tot atunci a făcut și primele înregistrări, atât ca lider al Monty and the Cyclones, cât și în calitate de colaborator al unor proiecte care au oferit muzicii jamaicane recunoaștere internațională, precum Skatalities.
În 1961, Alexander s-a mutat, alături de familia sa, în Miami și, în mai puțin de doi ani, a fost angajat de Jilly Rizzo în clubul său, unde pianistul a avut ocazia de a cânta alături de Frank Sinatra. În procesul de explorare a jazzului american și a muzicii din țara sa natală, Jamaica, artistul a cântat și înregistrat și cu alte nume mari ale industriei, precum Tony Bennett, Ray Brown, Dizzy Gillespie, Sonny Rollins, Clark Terry, Quincy Jones, Ernest Ranglin, Barbara Hendricks, Bill Cosby, Bobby McFerrin, Sly Dunbar and Robbie Shakespeare și mulți alții.
„La cei 72 de ani, are mai mult de 70 de albume lansate ca lider. În ele se regăsesc atât influențe ale jazzului clasic și ale rădăcinilor sale jamaicane, cât și ritmuri efervescente sau vocaluri sofisticate. În plus, colaborările lui includ o multitudine de genuri, stiluri și generații. Proiectele sale variază de la a o asista pe Natalie Cole în albumul ei tribut pentru tatăl său Nat ”King” Cole, „Unforgettable”, care a primit șapte premii Grammy, la a înregistra melodia de pian din filmul Bird, regizat de Clint Eastwood, film despre viața lui Charlie Parker”, transmit organizatorii JazzTM.
Monty Alexander a câștigat numeroase premii, fiind numit în topul primilor cinci în cartea 50 de pianiști de jazz celebri ai tuturor timpilor.
În luna august a anului 2000, guvernul jamaican l-a decorat pe pianist cu titlul de Comandant al Ordinului de Distincție pentru serviciile sale excepționale aduse culturii jamaicane, precum și ale celor de ambasador muzical de talie mondială.
Mai mult decât atât, pentru albumul „Harlem Kingston Express: Live!” a fost selecționat atât de industria muzicală, cât și de către public, fiind nominalizat la Premiile Grammy în 2012.
„Prin proiectul muzical de succes Monty Alexander and The Harlem Kingston Express, pianistul a valorificat fuzionarea celor două genuri la un nivel superior. The Harlem Kingstone Express este mai mult decât o proiecție muzicală, rezultată din îmbinarea spiritelor celor două orașe, înglobând, deopotrivă, energia și pasiunea caracteristică stilurilor jazz și raggae. Putem spune că este vorba de două formații distincte, ambele respectând puritatea genului propriu, iar pianul lui Monty Alexander capătă rol de liant, fiind firul care țese laolaltă. Muzicianul interpretează cu una dintre trupe și schimbă brusc ritmul pentru a fi în ton cu cealaltă sau interpretează cu ambele, concomitent. Rezultatul acestei fuziuni se materializează, de fiecare dată, printr-o serie de ritmuri explozive și tonalități expresive”, mai spun organizatorii.
Pe scenele JazzTM 2017 mai urcă și The Chick Corea Elektric Band, Miles Mosley feat. The West Coast Get Down, Bill Laurance, China Moses, SUBJazz, Alex Calancea Band, Paolo Profeti European Collective, The Egocentrics, The Best Bad Trip, Armies Live, BAB, Paperjam, Toth Bagi Csaba Balkan Union, Ana Dubyk Quartet,A-C Leonte Reveries și Teo Milea.
Cea de-a cincea ediție a Festivalului Internațional de Jazz de la Timișoara are loc în 30 iunie – 2 iulie, pe trei scene în aer liber: în Piața Victoriei, în Parcul Castelului și în Parcul Civic. Mai sunt și alte patru spații speciale pentru jam sessions: Ambasada, Manufactura, D’arc și Aethernativ. Accesul la festival este liber.
Video: Youtube/ Jazz³+
Citiți principiile noastre de moderare aici!