Investiţii străine numeroase, fabrici noi, locuri de muncă tot mai multe, toate acestea definesc piaţa angajărilor din Timiş. Cum şomajul este la cote tot mai scăzute, a fost nevoie de atragerea de personal nou, din alte regiuni, mai puţin norocoase, atunci când vine vorba de locuri de muncă. O analiză realizată de KeysFin, o societate de consultanţă, arată că Timişul a devenit al doilea angajator din România, după Bucureşti. În capitala României erau înregistraţi 1.186.726 de salariaţi, urmează Timiş, cu 186.918 angajaţi, Cluj – 161.292, Braşov – 148.722, Constanţa – 147.080, Prahova – 133.432, Argeş – 124.058, Bihor – 121.048 și Sibiu – 111.830.
Urmărind datele prezentate, se poate observa problema „enclavizării” economice, mai precis gruparea polilor de creştere în anumite zone. Iar Timiş-Arad este unul dintre cazurile fericite, mai arată studiul realizat. Pe lângă cei 186.918 de angajaţi din Timiş, Aradul are 92.286 de angajaţi. În regiunea Vest, Caraşul este printre codaşele din ţară, cu doar 29.265 de angajaţi, iar Hunedoara are 73.773 de oameni cu loc de muncă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!