În anul care a trecut, zeci de mii de timișeni au dat examen pentru a avea dreptul de a conduce un autovehicul pe drumurile publice. Au fost examinate, la proba teoretică, 24.070 persoane și declarate „ADMIS” 13.058 persoane. La proba practică au fost examinate 21.225 persoane și declarate „ADMIS” 11.019 persoane.
În 2016 au fost emise, în Timiș, 31.679 permise de conducere.
Anul trecut, în Timiș, au fost emise 36.689 certificate de înmatriculare și au fost eliberate un număr de 40.723 autorizații provizorii de circulație. În același an au fost radiate 20.660 vehicule.
În activitatea de autorizare provizorie și înmatriculare definitivă au fost identificate în anul 2016 ca având mențiune de „vehicul furat sau urmărit în alte cauze penale”, 28 autovehicule, respectiv 10 autovehicule pentru că documentele prezentate erau contrafăcute. De asemenea, au fost descoperite 11 cazuri de declarații în fals.
Citiți principiile noastre de moderare aici!