Duminică, 16 februarie, de la ora 18.00, publicul timișorean este invitat la un spectacol extraordinar semnat Carmen Lidia Vidu, intitulat „Jurnal de România. Timișoara”, ce reunește filmul, fotografia și teatrul. Spectacolul își dorește să fie o oglindă sinceră a relațiilor interumane, influențate decisiv de mediul urban, dar și un îndemn la implicare socială și comunitară.
„Arhitectura spectacolului este determinată de biografia actorilor, al căror rol este acela de a desluși și de a cartografia căile prin care părinții, prietenii, necunoscuții, dar și orașul, prin cartierele, locuitorii, artiștii și prin administrația locală, ne modelează și ne transformă – de la nostalgia primelor amintiri și până la realitatea imediată. Mărturisirile sunt întemeiate aproape exclusiv pe experiențele de viață ale actrițelor, fie că vorbim despre momente de fericire sau durere, despre succes sau eșec, despre traume și depresie, despre înstrăinare și regăsire”, ne transmite Teatrul German din Timișoara.
Actrițele Ida Jarcsek-Gaza, Tatiana Sessler-Toami, Dana Torok, Ioana Iacob, Olga Diana Török și Török Silvia vor fi prezente pe scenă și vor mărturisi experiențele lor de viață. Spectacolul se supratitrează în limba română.
Citiți principiile noastre de moderare aici!