Intrat primul la Şcoala Normală Superioară de la Ulm, Karol studiază istoria, engleza, filosofia, matematica şi este absolvent al Şcolii Naţionale de Statistică şi Administraţie Economică. Acceptat la Conservatorul Naţional Superior de Muzică din Paris în 1998, obţine aici nu mai puţin de opt premii. Mai mult, el predă la Universitatea Paris IV Sorbon, apoi la Şcoala Politehnică, iar în anul 2003 obţine titlul de doctor în muzicologie, susţinând o teză de doctorat despre opera lui György Ligeti. Ca şi pianist, Karol Beffa susţine în mod regulat concerte, realizând acompaniamentul muzical pentru lecturi de texte şi filme mute, precum şi concerte de improvizaţie muzicală pe teme sugerate de public, fiind unul dintre puţinii pianişti din Europa care propun acest gen de spectacol.
Este şi compozitor: operele sale au fost interpretate în Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Rusia, Statele Unite şi Japonia de ansambluri celebre precum „A Sei Voci”, „la Maîtrise de Radio France” sau „Cambridge Voices”.
Karol Beffa va fi prezent la Timişoara sâmbătă, pe 31 octombrie, de la ora 19. Pe lângă recitalul artistului, timişorenii vor mai putea asista la proiecţia filmului „Le dernier des hommes”. Biletele s-au pus deja în vânzare la casieria Sălii Capitol, la preţul de 10 lei, cu reducere de 50% pentru elevi, studenţi şi pensionari.
Citiți principiile noastre de moderare aici!