Kia Motors a făcut următorul pas în strategia sa de electrificare a gamei prin dezvăluirea versiunilor Plug-in Hybrid ale modelelor Kia XCeed și Ceed Sportswagon. Urmând a fi comercializate în Europa la începutul anului 2020, cele două noi modele cu emisii scăzute aduc pentru prima dată sistemele de propulsie electrice în segmentul compact al familiei Ceed.
Emilio Herrera, Chief Operating Officer al Kia Motors Europe, a declarat: „Aceste două modele reprezintă următoarea etapă importantă pentru Kia, pentru că introducem sistemele de propulsie avansate, de ultimă generație, în gama noastră de automobile din ce în ce mai mare. Vânzările noii game Ceed au crescut cu 40.1% în prima jumătate a anului 2019, față de aceeași perioadă a anului trecut, iar noile versiuni Plug-in Hybrid vor spori atractivitatea gamei.”
„În prima jumătate a anului 2019, modelele electrice au reprezentat aproximativ unul din șapte automobile Kia vândute în Europa, o tendință care este în continuă accelerare”, a adaugat Herrera. „În timp ce alte branduri vorbesc despre planurile lor viitoare pentru electrificare, Kia a lansat deja o gamă întreagă de automobile electrice. Gama noastră de automobile mild-hybrid, hybrid, plug-in hybrid și 100% electrice oferă acum cumpărătorilor mai multe opțiuni și costuri de întreținere scăzute în mai multe categorii de automobile.”
Versiunile Plug-in Hybrid ale modelelor Kia XCeed și Ceed Sportswagon vor fi construite la Žilina, în Slovacia – fiind primele modele plug-in fabricate de brand în Europa. Garanția fără egal Kia, de șapte ani 150.000 kilometri, este oferită standard și acoperită pachetul de baterii și motorul noului sistem de propulsie. Construite exclusiv pentru Europa, vânzările acestor modele noi vor debuta la începutul anului 2020.
Propulsie plug-in cu emisii scăzute și capabilități de condus 100% electrice
Noile versiuni Plug-in Hybrid ale modelelor Kia XCeed și Ceed Sportswagon oferă o alternativă convingătoare pentru modelele convenționale cu motoare pe benzină și diesel. Noul sistem de propulsie combină un pachet de baterii litiu-ion de 8.9 kWh, un motor electric de 44.5 kW și un motor în patru cilindri ‘Kappa’ eficient, de 1.6 litri GDi (injecție directă benzină). Puterea totală a sistemului de propulsie este de 141 CP, cu un cuplu maxim de 265 Nm, permițând modelului Ceed Sportswagon să accelereze de la 0 la 100 kmh în 10.8 secunde, iar modelului Kia XCeed în 11.0 secunde.
Sistemul de propulsie este cuplat la o transmisie cu dublu ambreiaj și șase trepte (6DCT), permițând șoferilor să schimbe chiar ei vitezele, pentru un stil de condus mai captivant decât alte automobile cu sistem de propulsie hibrid, echipate cu transmisia e-CVT (electronic continuously-variable transmissions). Transmisia tradițională e-CVT hybrid convertește o parte din puterea motorului termic prin motorul electric, rezultând o pierdere de putere din conversia energiei. Transmisia 6DCT Kia este diferită, permițând ca toată puterea – atât a motorului electric cât și a motorului termic – să fie transferată în paralel către transmisie, cu o pierdere minimă de energie.
Tehnologia standard de regenerare a forței de frânare permite noilor modele Plug-in Hybrid să colecteze energia cinetică și să reîncarce pachetul de baterii în timpul deplasării în pantă sau în timpul frânării, îmbunătățind astfel eficiența sistemului de propulsie.
Kia estimează o autonomie în modul complet electric de aproximativ 60 de kilometri pentru ambele modele, permițând șoferilor să efectueze majoritatea călătoriilor zilnice dar și scurtele deplasări doar cu energie electrică. Emisiile CO2 pentru noile versiuni Plug-in Hybrid sunt în curs de omologare și vor fi anunțate înainte de începerea vânzărilor.
Ambele modele sunt echipate cu sistemul de sunet virtual al motorului (Virtual Engine Sound System), un sistem sonor de atenționare care este activat în modul complet electric, la viteze reduse sau în timpul deplasării în marșarier. Sistemul generează diferite nivele de sunet virtual de până la 59 dBA pentru a atenționa pietonii de prezența automobilului.
Funcționalități și tehnologii noi în interior pentru a diferenția modelele Plug-in Hybrid
Ambele modele dispun de caracteristici proprii, distincte de design pentru a le diferenția de celelalte modele pe benzină sau diesel din gama Kia XCeed și Ceed Sportswagon.
Fiecare model are o grilă ‘tiger-nose’ nouă, închisă în partea frontală a automobilului, care ajută la eficiența aerodinamică, iar modelele Sportswagon dispun de o plăcuță exterioară distinctă, inscripționată cu ‘eco plug-in’. Portul de încărcare este integrat în aripa stângă față a fiecărui model. Echipat în dotarea standard cu jante din aliaj de 16 inch, fiecare model primește un nou design propriu pentru jante, fiind disponibile opțional jantele de 17 inch (pentru Ceed Sportswagon) și de 18 inch (XCeed). Modelul Ceed Sportswagon este echipat în mod special cu spoilerul prezent pe modelele Ceed Sportswagon GT-Line, care ajută circularea aerului și oferă o prezență generală mai sportivă automobilului.
În interior, designul sportiv al cabinei păstrează aceeași planșă de bord orientată către șofer, dar și poziția joasă a scaunelor și ergonomia prezente în gama modelului Ceed. Însă noul model Plug-in Hybrid dispune de o gamă nouă de funcționalități pentru a îmbunătăți modul de exploatare pentru proprietarii care urmăresc să extragă totul din noul sistem de propulsie.
Ambele automobile sunt echipate cu un indicator al gradului de încărcare a bateriei, un element vizual care anunță deținătorii că automobilul lor se încarcă sau când bateria este încărcată complet. Localizarea sa deasupra planșei de bord înseamnă că șoferii pot constata instant situația încărcării, doar aruncând o privire când se află afară din automobil (de exemplu, când automobilul este parcat afară și proprietarul nu a părăsit încă locuința).
Ambele automobile oferă sistemul de infotainment cu touchscreen Kia de 8.0 inch sau sistemul infotainment și de navigație opțional de 10.25 inch cu sistemul telematic Kia UVO Connect. Unic pentru noile versiuni Plug-in Hybrid, sistemul include noi funcționalități pentru a ajuta proprietarii să localizeze punctele de reîncărcare disponibile în apropiere sau pe traseul către destinație. Ecranul poate arăta de asemenea, informații relevante despre sistemul de propulsie, afișând nivelul de încărcare al bateriei și grafice pentru consumul energiei. Mai mult, proprietarii pot utiliza sistemul touchscreen pentru a planifica momentul în care automobilul lor ar trebui reîncărcat când este conectat la priza de acasă, permițând astfel să beneficieze de tarife ale energiei mai mici. Ambele sisteme infotainment oferă standard sistemele Apple CarPlay și Android Auto, în timp ce sistemul de navigație cu touchscreen de 10.25 inch, oferit opțional, dispune de conexiune multiplă Bluetooth, ce permite ocupanților să conecteze două dispozitive mobile simultan.
Panoul de bord oferă de asemenea, un afișaj vizual unic pentru sistemul de propulsie Plug-in Hybrid, ce arată nivelul de încărcare disponibil, autonomia anticipată în modul complet electric și fluxul de energie dintre pachetul de baterii, motorul termic și motorul electric. Disponibil opțional, noul panou de bord digital Kia de 12.3 inch ‘Supervision’ este proiectat să ofere informații cât mai clare posibil printr-o serie unică de afișări grafice. Cu o rezoluție mare, de 1920×720 pixeli, panoul de bord digital înlocuiește vitezometrul și turometrul convenționale regăsite pe actualele automobile de pasageri ale brandului.
Sistemul de încălzire, ventilare și aer condiționat doar pentru șofer (‘Driver Only’) – activat printr-un buton nou situat pe planșa de bord – dezactivează instant fluxul de aer în gurile de ventilatiedin tot habitaclul, cu excepția celor aflate lângă șofer. Sistemul a fost proiectat pentru a reduce consumul de energie din baterie, cu păstrarea temperaturii preferate de șofer. Față de sistemele de ventilație convenționale, sistemul Kia ‘Driver Only’ nu doar restricționează fluxul de aer către anumite guri de ventilație, redistribuindu-l în altă parte, ci oprește chiar ventilatoarele aferente, reducând astfel energia utilizată de la sursă.
Un sistem de propulsie inteligent pentru folosirea zi de zi
Gama modelului Ceed a fost proiectată încă de la început pentru a putea găzdui noul sistem de propulsie hibrid. Acest lucru înseamnă că adoptarea unui sistem de propulsie Plug-in Hybrid pe modelele Kia XCeed și Ceed Sportswagon are un impact minim asupra structurii, aceasta fiind adaptată încă de la început pentru a găzdui pachetul de baterii al sistemului de propulsie.
Pachetul de baterii de 8.9 kWh este situat alături de rezervorul de combustibil de 37 de litri, sub bancheta din spate, spre deosebire de multe alte automobile plug-in hybrid în care pachetul de baterii ocupă un spațiu valoros din portbagaj. Ca versiune Plug-in Hybrid, Ceed Sportswagon – cea mai practică versiune a gamei Ceed – oferă un spațiu pentru bagaje de 437 litri, cu posibilitate de mărire la 1.506 litri, cu ajutorul rabatării 40:20:40 a banchetei spate. Capacitatea pentru bagaje a modelului Kia XCeed Plug-in Hybrid este de 291 litri, extinzându-se până la 1.243 litri cu bancheta spate rabatată. Există un spațiu dedicat sub podeaua portbagajului pentru fiecare model, pentru a păstra cablul de reîncărcare atunci când nu este folosit.
Ambele modele vor fi disponibile opțional cu pachetul de remorcare – o raritate printre automobilele din clasa hibridă.
Despre Kia Romauto
Kia Romauto (www.kia.ro) este distribuitorul oficial al autovehiculelor produse de Kia Motors Corporation în România, din anul 2004. Activitatea sa este concentrată pe vânzarea, prin intermediul reţelei naţionale de dealeri, a autoturismelor, pieselor şi accesoriilor originale Kia. Compania distribuie în Romania direct şi prin intermediul reţelei de dealeri, toată gama de autoturisme Kia.
Despre Kia Motors Europe
Kia Motors Europe este divizia de vânzări, marketing și service a Kia Motors Corporation. Având sediul central în Frankfurt, Germania, acoperă 30 de piețe de comercializare din Europa.
Despre Kia Motors Corporation
Kia Motors Corporation (www.kia.com) – un producător auto de clasă mondială a fost fondată în 1944 fiind cel mai vechi producător de vehicule cu motor din Coreea. Cele peste 3 milioane de autoturisme Kia sunt produse anual în 14 fabrici de producție și asamblare din cinci țări și sunt comercializate printr-o rețea de distribuitori și dealeri ce acoperă aproximativ 190 de țări. Astăzi, Kia are peste 52,000 de angajați la nivel mondial și venituri anuale de peste 49 miliarde USD. Este sponsorul principal al turneului de tenis Australian Open și partenerul auto oficial al FIFA – organismul de conducere al FIFA World Cup™ și UEFA Europa League, cea mai mare competiție a cluburilor profesioniste de fotbal din lume și partener principal al League of Legends European Championship 2019. Sloganul brand-ului Kia Motors Corporation – “The Power to Surprise” (Puterea de a surprinde) – reprezintă angajamentul global al companiei de a surprinde prin experiențe incitante ce depășesc orice așteptare.
Pentru mai multe informații despre Kia Motors și produsele noastre, vă rugăm să vizitați Centrul nostru media, disponibil la www.kia-timisoara.ro
(168574)
Citiți principiile noastre de moderare aici!