Cei doi kosovari au 21 și 28 de ani și au fost prinși de polițiștii de frontieră în timp ce încercau să intre în România, pe fâșia verde.
Mergeau pe jos în momentul în care au fost interceptați de polițiștii de frontieră și de jandarmi.
„Imediat, patrulele de supraveghere din cadrul aceluiaşi sector împreună cu jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Timişoara au intervenit şi reţinut persoanele în cauză în apropierea frontierei cu ţara vecină, acestea fiind conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa, pentru cercetări. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele de sex masculin, cu vârste cuprinse între 21 şi 28 de ani, sunt cetăţeni din Kosovo, care au declarat că intenţionau să ajungă în România şi s-au deplasat pe jos, din Serbia, peste câmp”, au transmis oamenii legii.
Aceștia efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat. De asemenea, cei doi bărbați vor fi predați unei echipe operative din cadrul Centrului pentru Cazare şi Solicitanţi de Azil Timiş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!