În 2017, numărul de pacienţi externaţi din Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara a fost de aproape 8.000, cu o proporţie de 40 la sută a urgenţelor din numărul total de pacienţi internaţi. În compartimentul de cardiologie intervențională s-au efectuat 3.105 proceduri diagnostice şi terapeutice, iar în cel de electrofiziologie s-au practicat 959 de proceduri specifice. Au avut loc un număr de 865 de intervenţii chirurgicale cardiovasculare, din care 206 au fost intervenţii complexe.
Se fac demersuri pentru a se înființa un departament de chirurgie cardiovasculară pediatrică. Există spațiul în cadrul spitalului, urmează ca acesta să fie amenajat printr-un proiect european transfrontalier sau cu fonduri de la Ministerul Sănătății, care are în subordine acest spital.
„În fiecare an, peste o mie de copii se nasc cu malformații congenitale. Rămâne un necesar foarte mare de operații pe cord la nou-născuți. Ministerul Sănătății ne-a acceptat structura administrativă pentru acest departament, din punct de vedere legal putem desfășura aceste activități– urmează celelalte etape – dotarea blocului operator, fie din banii care-i vom obține din proiecte fie din bani de la Ministerul Sănătății – există promisiuni că prin proiecte cu Banca Mondială se vor obține fondurile necesare. Va urma etapa pregătirii personalului”, a spus doctorul Constantin Luca, managerul Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara.
Pentru ca acest compartiment să poată funcționa este nevoie, conform estimărilor reprezentanților spitalului, de aproximativ 1,3 milioane de euro pentru o nouă unitate de sterilizare, dotarea blocului operator, a Terapiei Intensive și pentru alte lucruri care să pună acest departament „pe roți”. Compartimentul pentru copii va avea 12 paturi plus patru paturi de Terapie Intensivă. Pentru aducerea întregului spital la standardele din 2018 este nevoie de suma totală de 2 milioane de euro, aici incluzând și noua secție de pediatrie.
„Starea de sănătate a unei comunități cum este Timișoara ține de spital, de câți bani sunt aduși în zonă, de gradul de civilizație din zonă. Aici, la Institutul de Boli Cardiovasculare, avem o tradiție, avem fișe standard europene pe care le respectăm, vorbim despre performanțe și vrem să avem recunoaștere în cadrul comunității. Peste jumătate din pacienții internați pe cardiologie sunt urgențe. Media de spitalizare este undeva la trei zile și jumătate, este un volum imens de muncă. Avem o continuitate, salvăm vieți în fiecare zi și vrem ca această zonă de țară să aibă cea mai bună posibilă cardiologie. Suntem o superechipă”, a spus doctorul Dan Gaiță – coordonatorul cercetării la Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!