Dacă tot a renunțat, recent, la taxa de 2 la sută pentru fiecare turist care este cazat în Timișoara și asta doar în urma unor amenințări cu procese, primarul Nicolae Robu anunță, la final de an, că nu va crește nicio taxă sau vreun impozit în 2018. Excepții sunt doar câteva zeci de asociații de proprietari din clădiri istorice în paragină, care tocmai au primit vestea că vor avea de plătit impozite majorate și de cinci ori în anul care vine.
„Așa cum am dovedit-o din 2012 de când sunt Primar, eu sunt un liberal autentic și, pe cale de consecință, sunt partizanul fiscalității cât mai scăzute. Așa se face că, de când sunt Primar, am scăzut mereu taxele și impozitele locale, făcând din Timișoara orașul reședință de județ cu cea mai mică fiscalitate. Și tot așa se face că eu nu contest noul cod fiscal global, ci, dimpotrivă, apreciez unele prevederi, cum ar fi reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10%”, a anunțat, vineri, Robu.
El a menționat că recentele măsuri fiscale adoptate de PSD vor aduce o gaură în bugetul local de 33 de milioane de euro, în 2018, conform estimărilor sale.
„Ce am contestat și contest este neridicarea cotei părți din impozitul pe venit ce revine bugetului local, de la 41,75%, cât este actualmente, la 66,8%, cât ar trebui să devină, pentru ca bugetele locale să nu scadă datorită scăderii impozitului pe venit. Neridicarea conduce, în lipsa altor măsuri compensatorii, în cazul municipiului Timișoara, la scăderea veniturilor la bugetul local, cu nu mai puțin de 33 milioane euro pe an! Scădere pur și simplu insurmontabilă! Într-o atare situație, la disperare, evident că orice primar se gândește la ce poate face el, prin decizii locale, pentru compensarea scăderii și anume, la creșterea taxelor și impozitelor locale”, a mai spus Robu.
El nu menționează nimic despre recenta tentativă de a crește taxa de turism la 2 la sută, ceea ce ar fi adus un plus de 50 de milioane de lei anual, tentativă care a eșuat doar pentru că mai multe firme și companii au amenințat Primăria Timișoara cu procese, deoarece nu au respectat pașii prevăzuți de lege pentru adoptarea acestor hotărâri, cum ar fi organizarea unei dezbateri publice sau comunicarea din timp a măsurilor ce se doresc a fi adoptate. În aceste condiții, primarul poate spune că nu va majora nicio taxă, în 2018.
„Ei bine, cumpănind mult asupra problemei, am decis să asum păstrarea tuturor taxelor și impozitelor locale pentru 2018 exact la valorile din 2017! Și să continui, bineînțeles, să pun presiune pe guvernul hrăpăreț PSD-isto ALDE-ist să ne dea banii înapoi – banii noștri – !
Deci, stimați timișoreni persoane fizice și stimați gestionari de afaceri pe raza municipiului Timișoara, în 2018, veți plăti la bugetul local tot atât cât ați plătit și în 2017 -adică: foarte puțin!- Fie să aveți venituri, respectiv profituri cât mai mari și orașul să prospere prin prosperitatea dv.! Mergem înainte, încrezători că, uniți, vom răzbi și ne vom atinge idealurile!”, mai scrie Robu pe Facebook.
Citiți principiile noastre de moderare aici!