Pacientul nu trebuie decât să acceseze secţiunea „Programări” din cadrul site-ului, să introducă simptomele şi diagnosticul dat de medicul de familie, dacă cumva a fost deja consultat de acesta, precum şi să enumere alte boli de care suferă, dacă e cazul. Mai apoi, el trebuie să completeze câteva date personale şi, în numai 24 de ore, va fi contactat pentru a se stabili data unei consultaţii.
„Site-ul este funcţional dinainte de Crăciun, acesta este cadoul pe care ni l-am dorit. Am început deja să primim rezervări de consultaţii, doar marţi au venit trei şi sperăm ca numărul lor să crească. Site-ul este unic în România, cel puţin în ceea ce priveşte spitalele publice”, ne-a spus Mihai Ionac, şeful Clinicii de Chirurgie Vasculară din cadrul Spitalului Judeţean din Timişoara.
Pe lângă posibilitatea de a-şi face programări online, pacienţii îşi pot alege şi doctorul dorit, găsind pe site informaţii despre fiecare în parte. De asemenea, ei pot accesa informaţii amănunţite legate de bolile tratate şi metodele de tratament ce pot fi realizate în clinică.
Citiți principiile noastre de moderare aici!