Festivitatea de deschidere a noului an școlar de la Colegiul Național Bănățean a început de la ora 9. Au fost respectate și tradiții mai vechi, precum formarea „careului” din curtea școlii sau trecerea celor mai mici, care încep acum clasa pregătitoare, pe sub trandafirii ținuți de colegii mai mari, dar a fost dat și „primul clopoțel”. Festivitatea propriu-zisă a început cu un mic ceremonial religios, după care au luat cuvântul directorul școlii și reprezentanții autorităților prezente la eveniment.
„Ne aflăm din nou în perimetrul școlii, elevi, profesori, părinți și bunici. Începutul noului an școlar, pe lângă faptul că este un moment de sărbătoare, este un moment special pentru cei care încep o nouă etapă educațională – școala primară, gimnaziul, liceul. Dragi elevi, ziua aceasta de 11 septembrie 2023 are o semnificație specială pentru cei mai mici dintre colegii voștri, cei din clasa pregătitoare. Știm cum vibrează inimile lor de emoție, de bucurie, de nerăbdare. Simțim cu toții emoția din jurul lor, emoția unui nou început, emoția necunoscutului. Dragi copii, de astăzi sunteți școlari. Împreună plecăm pe un nou drum al cunoașterii, împreună cu doamna învățătoare, care vă va călăuzi pașii cu dragoste și înțelegere, vom parcurge un drum care nu este deloc ușor, dar împreună vom reuși.
Cei de clasa a V-a trăiesc și ei emoția unui nou început, își iau la revedere de la doamna învățătoare, au acum diriginți, profesori la fiecare disciplină, note. Le doresc să aibă cele mai frumoase note în următorii ani de gimnaziu. Bobocilor din clasa a IX-a, vă spun «Bun venit în CNB». Rezultatele voastre la Evaluarea Națională – și alegerea voastră – fac să fiți astăzi aici. Vedem în voi tineri bine pregătiți, tineri ambițioși. Noi ne dorim să fie cei mai frumoși ani de liceu petrecuți în CNB. Stimați părinți, știm că aveți multe așteptări de la viitorul copiilor dumneavoastră. Vă asigurăm că facem tot ce ne stă în putință pentru a răspunde exigentelor dumneavoastră. Vreau să vă mulțumesc foarte, foarte mult pentru modul în care sprijiniți CNB-ul. Gândurile mele cele mai bune, încărcate de încredere și dorința de a conlucra cât mai bine în acest an școlar, se îndreaptă către toate instituțiile locale și județene. Nu în ultimul rând, vreau să mulțumesc și mediul de afaceri din Timișoara, care ușor-ușor se apropie și de școala noastră. (…) Îmi doresc ca anul școlar 2023 – 2024 să fie anul bucuriei de a învăța”, a spus directorul Alexandru Tănase.
Prefectura, universitățile și autoritățile de ordine publică, reprezentate la deschidere
De la deschiderea anului școlar la CNB nu putea lipsi subprefectul Sorin Ionescu, cel care, până să își preia actuala funcție, era director al colegiului. Poate și de aceea a ținut să livreze un mesaj ceva mai lung.
„Sunt multe zile în an, dar cred că cea mai frumoasă este cea în care începem școala. De ce? Unii poate că o văd ca un «15 septembrie» – sau 11 septembrie – în care venim la școală după două luni de vacanță. Cred că trebuie să o vedem un pic altfel. Cred că, împreună, autorități locale, centrale, companii, mediu nonguvernamental, trebuie să ne gândim că astăzi în curtea CNB nu suntem în 11 septembrie 2023, ci suntem în România de peste două decenii. Pentru cei mai mici: atunci când voi veți intra în societate, peste două-trei decenii, iar noi vom fi bătrâni și deoparte, această țară va avea un alt destin și un alt viitor datorită vouă, datorită modului în care voi ați învățat, în care voi vedeți societatea, datorită modului în care voi vedeți autoritățile locale, centrale, companii sau mediul nonguvernamental. Am un singur mesaj: Să nu uitați să le mulțumiți celor care v-au adus astăzi de mână. Să nu uitați, atunci când se vor termina toate acest părți oficiale, să mergeți să vă pupați părinții și bunicii și să le spuneți doar atât: «Mulțumesc, mulțumesc pentru tot ce ați făcut pentru noi până acum și pentru tot ce o să faceți de acum încolo”.
Pentru cei de clasa a V-a, vă spun că vine o vreme grea, doamna învățătoare rămâne doar în amintirea voastră, vin profesorii, vin noi discipline și noi provocări. Celor de la liceu – sigur că sunteți bucuroși că vă cunoașteți colegii, sigur că vă gândiți oare cum or fi profesorii din CNB – vă rog un lucru: nu uitați că Timișoara și Colegiul Bănățean nu înseamnă doar zidurile școlii. Timișoara și Colegiul Național Bănățean înseamnă un mediu universitare care este tot mai atent la nevoile voastre, sunt multe parteneriate între mediul preuniversitar și universitățile din Timișoara, profitați de acest lucru! Totodată, vă spun că Timișoara înseamnă și un mediu nonguvernamental. Învățați nu doar în ce an s-a luptat Ștefan cel Mare la Vaslui, ci învățați să vă ajutați semenii voștri. Învățați cât mai multe lucruri. Nu fiți ațintiți cu ochii doar la carnet. Fiți cu ei ațintiți la ce învățați. Dragi profesori, nu uitați că forța unei școli este dată de zâmbetele pe care le aduceți pe chipurile elevilor voștri. De aceea, vă rog ca în fiecare seară să vă gândiți nu doar câte note ați trecut, sau cât de des ați semnat condica, ci să vă aduceți aminte câte zâmbete ați adus pe chipurile acestor copii și câte zâmbete veți aduce a doua zi. Vă doresc un an școlar plin de rezultate, un an școlar plin de zâmbete și un an școlar în care cei mici, când se va finaliza anul școlar, să se gândească cu nerăbdare că își doresc să vină la școală”, a spus și subprefectul Sorin Ionescu.
În continuarea acestuia, au mai luat cuvântul și Marilen Pirtea (rectorul Universității de Vest din Timișoara), Sorin Mușuroi (prorector al Universității Politehnice din Timișoara), Simona Popescu (prodecan al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara), Monica Hruscă (directorul DGASPC Timiș) și Vasile Gavrilescu – comisar-șef de poliție al Comisaratiului Regional Timișoara al Agenției Naționale Anti-Drog, acesta din urmă împreună și cu reprezentanți ai altor instituții din subordinea Ministerului Afacerilor Interne.
Pe final, a oferit un moment artistic și trupa de majorate a școlii, iar noilor elevi din CNB le-a fost prezentată și oferta de activități extra-școlare: clubul de carte, trupa de teatru, clubul de robotică și clubul de dezbateri. Festivitatea s-a încheiat și cu „primul clopoțel” care a sunat în acest an școlar.
Dacă ați participat alături de copii la festivitatea de deschidere a noului an școlar și doriți să împărtășiți experiența și cu cititorii Tion, ne puteți trimite imagini pe adresa redactie@tion.ro sau pe pagina de Facebook, cu mențiunea unității de învățământ la care învață cel mic în Timiș.
Trimite articolul
XFara politica si indoctrinare religioasa in scoli!
-
cred ca tre sa fii mai explicit, ca indoctrinarea e una si predarea e alta.
da’ ceva despre ideologia de gen? nu? sau da? uite, unii au facut camere de .. hmmm… nu stiu cum sa le zic. explorare? prin gradinite. zic ca alea ar fi ok, cine stie ce descopera copilul despre el insusi, ceea ce e de bine ma gandesc. iar daca parintii nu sunt de acord cu “descoperirea” copilului, sa-i fie luat! iar parintii drastic pedepsiti!
cam cum e invatamantul religios prin oiropa? acu’ nu ca vreau sa fie la fel, da’ zic ca unele variante de prin diverse tari imi surad cat de cat, tu care varianta zici ca ar fi ok?
si cam cand sa invete copiii despre doctrine politice? nu de alta, da sa nu se duca la 18(altii deja vor 16) ani la vot si sa voteze contra lu bunica pe care au salvat-o sau mai stiu eu pe ce criterii ‘telijente.
#🤪
-
ti-a dat trigger la script iar? :)))) bai frate, iar din lac in put cu spam-ul? Ditamai textul copy paste cand e samanta de scandal despre “gen”.
Culmea, conspirationistii lu’ peste, nu va ganditi ca participati activ la planul maret al tolomacilor din Rusia sau China. De ce sa nu bagam raca intre popoare pentru ceva ce afecteaza pe mai nimeni, teoretic, dar practic influenteaza foarte usor emotional pe toti cei mai slabi de inger. Definitia propagandei deci. Ne lasi odata cu whataboutismul asta previzibil de la o posta? Baga iar aia cu cat de simpatic sunt si alte automatisme amarate… dar nu mai sabota munca oamenilor cinstiti.
-
@sorin florin, pai aia zic si eu, ce e cu râca asta intre popoare? ce ai cu poporu chinez sau rus? io zic sa nu facem tampeniile din vest, pen ca nu tot ce face vestu e ok, stii? poti admite asta, sau noi tre sa mergem dupa toate aberatiile lor pen ca absolut orice ar face e ok din start dupa mintea unora? putem gandi noi pentru noi, hm, ce zici?
si zici ca e whatabout? pai iara nu e, ca cele do’o (religia ca indoctrinare (sau ca predare daca vrei) si ideologia de gen) sunt una opusul alteia in ziua de azi, urmareste si tu comentariile pe tion ca sa intelegi asta. nu e acelasi lucru facut de cele 2 “tabere”. hai mă ca nu e asa greu cu whataboutu sa-l intelegi😂🤣😂🤪 Mai bine te focusezi pe forma “Tu quoque”, e mai precisa ca semantica, whataboutu e folosit pentru prea multe chestii in mod aiurea. Ti-am mai zis ca tu confunzi cu red herring, da’ nici ala nu e acum, ca e vb de un lucru si opusul sau in acest context, nu de alt lucru folosit pentru distragerea atentiei.
hai, incearca sa intelegi ce mi-a debitat scriptul ca e usor:
– ce tre’ sa se predea la scoala si pe ce considerente, (a) sau (non a)? poate ambele, stiu si io?
-exista mai multe moduri de predare a religiei in oiropa
-scoala tre sa te pregateasca pentru a fi matur, incluzand aici aspecte sociale importante precum politica si religia, deoarece tanarul(frumos si liber, evident. si extrem de simpatic🤪) va avea drept de vot. si niste simpatici se gandesc ca la 16 ani un simpatic are capacitatea sa voteze intelegand complexitatea societatii cica. oare e o metoda de manipülare de genul celei cu legalizarea buruienii ce fac astia cu asemenea idei? nooo, io nu cred asta, cum sa fie o manipülare jegoasa, e progresism!ps vezi ca whataboutu e considerat in anumite contexte ok, si acuzatia de whatabout e considerata incorecta. poti citi despre lucru asta, ai net, nu? cat intelegi insa, depinde si de tine, stii?
#CAT E IFR LA COVRIG???? CAAAAT???😂🤣😂🤪
#esti cel mai simpatic🤪! am zis!
#🤪
-
-
In fiecare an cand incepe scoala articolele sunt despre Colegiul Banatean. Mai schimbati foaia, ca eu una m-am saturat sa tot aud de Colegiul Banatean. Mai sunt si alte licee si scoli in Timisoara!!