Concertul va avea loc marți, 11 iunie 2013, de la ora 19. Evenimentul este organizat de Asociația Culturală ArtTime, cu sprijinul CJT.
”Multe dintre ritmurile moderne, utile atât cluburilor, cât și școlilor de dans, fie ele salsa, bossa nova, cha-cha, lambada sau cum s-or mai fi numind, toate au un strămoș comun. Shakira, Madonna, dar si Al Di Meola, Goran Bregovici sau, mai ales, Astor Piazzolla și mulți alți celebri muzicieni se înfruptă și azi din bogatul filon ritmico-melodic sud-american. Pentru muzicianul elevat, el e un adevărat Eldorado de teme și motive, ce fierbe de-a dreptul, datorită influențelor spirituale al unei multitudini de culturi.
Regele de netăgăduit al tuturor acestor ritmuri deja atât de familiare ascultătorului contemporan este Măria-Sa Tangoul argentinian, născut probabil în cartierele sărace din Rio de la Plata. Tangoul a răsărit din necesitatea omului de a-și dansa însingurarea. Acea însingurare care nu poate fi compensată de nimic palpabil. Acel vid existențial pe care omul l-a umplut cu mișcare se numește El Tango.
Dansul născut în condiții umile a făcut carieră, devenind demn de salon și de scena mare prin intervenția activă a unor compozitori importanți, dar mai ales a lui Carlos Gardel care i-a dat și tenta de universalitate datorită proaspăt inventatului cinema cu coloană sonoră și mai apoi a radioului, la începutul secolului XX.
Incanto propune la începutul secolului XXI o escapadă în lumea plină de pasiune violentă, de dorință, de temperament incandescent”, dezvăluie, pentru www.tion.ro, baritonul Cristian Rudic, entertainer al evenimentului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!