Toţi cei care se ocupă de conducerea acestora
au semnate contracte de management, cu condiţii
clare de performanţă şi responsabilitate
profesională.
„Departamentele de specialitate ale CJT
analizează acum modul de îndeplinire a
obligaţiilor contractuale. În cazul în
care se descoperă probleme se vor lua
măsuri”, a spus Constantin Ostaficiuc,
şeful CJT.
În mod sigur, la câteva dintre
organizaţiile subordonate vor avea loc noi
cuncursuri pentru directori noi. Problemele descoperite
se referă la neîndeplinirea planurilor de
investiţii sau lipsa de iniţiativă
în cheltuirea banilor alocaţi prin buget.
Primul vizat este Muzeul Satului
Bănăţean unde va fi un nou director.
În subordinea Consiliului judeţean se
află un număr de şase instituţii de
cultură: Muzeul Satului, Biblioteca
Judeţeană, Teatrul Merlin, Centrul de
Cultură şi Artă al Judeţului,
Muzeul de Artă, Muzeul Banatului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!