„La masă în Banat” este un proiect al Asociației Acasă în Banat, prin care se promovează patrimoniului gastronomic din zona Banatului. Este despre oameni, despre rețetele lor, despre a explora locuri și gusturi unice, provenite din diversitatea culturilor care au creat istoria acestor locuri: români, slovaci, germani, maghiari, sârbi, bulgari, ucraineni.
Gogoși pe abur ca la Coșteiu de Sus, fasole zdrobită cu ulei de dovleac ca la Gladna Română, păturată pe crumpi ca la Petroman, sunt doar câteva dintre rețele care au fost deja documentate. În perioada următoare, Asociația Acasă în Banat va continua documentarea și fotografierea rețetelor de familie, care încă se pregătesc în gospodăriile localnicilor din Banat.
„Fiecare localitate are o moștenire gastronomică proprie, de la rețetele simple pe care le făceau bătrânele ca să hrănească familia în fiecare zi, până la feluri de mâncare mai deosebite, făcute în tihnă, de sărbători. Tocmai această bucătărie face Banatul unic, dar trebuie întâi să redescoperim aceste feluri de mâncare ca să nu se piardă, apoi să la promovăm pentru a deveni cunoscute și să fie pregătite mai des”, a spus Nicoleta Trifan, vicepreședintele Asociației Acasă în Banat.
Cei care doresc să facă publică o rețetă de familie, sunt invitați să completeze un formular. Pot oferi detalii despre denumirea locală a acesteia sau cum i se spune în familie, cu ce ocazie se pregătește, cum se pregătește și dacă există variante ale acesteia etc.
Pe măsură ce sunt documentate, rețetele sunt publicate și puse la dispoziția publicului larg pe site-ul dedicat și pe rețelele de socializare.
Asociația Acasă în Banat a fost înființată în 2018 și își propune să păstreze patrimoniul cultural al regiunii Banat, să redea culoare satului bănățean. Alte proiecte realizate de asociație ar fi „Color the Village”, „Țara Morilor de Apă” și „Dar din dar”.
editor Dan Oancia
Citiți principiile noastre de moderare aici!