Anul trecut, în 1 Decembrie, pe lângă defilarea militară, în seara Zilei Naționale a României se deschidea Târgul de Crăciun și se aprindeau luminițele. Anul acesta, aceste manifestări au fost reduse la tăcere din cauza pandemiei de Covid-19.
Marți, 1 Decembrie 2020, de la ora 12, la Timișoara, în Parcul Central, va avea loc un ceremonial militar-religios, cu participarea a cel mult o sută de persoane, „fără participarea publicului și cu respectarea măsurile de protecție”, după cum menționează organizatorii – Instituția Prefectului Timiș și Brigada 18 Cercetare Supraveghere „Decebal”. Ceremonialul va cuprinde prezentarea onorului, salutarea Drapelului de Luptă, intonarea Imnului Național al României, oficierea serviciului religios, alocuțiuni, depuneri de coroane și un moment artistic susținut de muzica militară.
1 Decembrie a fost aleasă ca Zi Națională în 1990 – Marea Unire, unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România în anul 1918, Proclamația de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Ziua Națională a României a fost între 1866-1947 ziua de 10 mai, apoi, între 1948-1989, ziua de 23 august. Din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi națională și sărbătoare publică în România.
În 1918, 42 de localități din Timiș și-au trimis reprezentanți la Alba Iulia. În total au fost 182 de oameni.
Trimite articolul
XAnul prostiei si coruptiei, nu pandemiei.
-
Te rog frumos! A fost anul “competenței și transparenței”. Așa se lăuda Lucovid al 19-lea, acompaniat de #guvernerulmeu.
Dacă mai prindem câțiva ani din aceștia ne-am dat naiba ca neam.
Mai avem încă încredere și speranță în Armată, ca factor care ne-ar putea salva de acest dictator trădător odios care, folosindu-se de epidemie pregătește colonizarea româniei.
Lasă domnule că ne luăm țara înapoi și nu cum vrei tu prin vaccinare constrânsă ci mai simplu. Căci este mai simplu să fie unul sacrificat decât să sufere mulți.
La mulți ani tuturor oamenilor care simt românește!
-
Măi inteligentule, România modernă + Unirea au făcut-o niște regi de origine germană și nu valahă. Valahii în schimb au distrus țara, au vândut-o la fier vechi, au defrișat-o, au corupt-o, i-au căpușat și prostituat toate instituțiile și manelizat-o. Cine ce să ia înapoi măi deșteptule și de la cine, când tocmai românii au fost și sunt cei mai mari dușmani ai României și nu nemții, tătarii, ungurii sau găgăuzii! Cine a tras în populație în ’89? Cine a bătut populația la mineriade? Cine a distrus economia? Cine votează cu Ciuma Roșie? Cine este judecător sau procuror și care ține blocate dosarele revoluției, mineriadei, etc.? Cine măi deșteptul lui pește? UE? Ungaria? Merkel? China? Bagă-ți mințile-n cap și lasă propaganda asta de patrihoț de carton de care ne este greață de la Ceaușescu și Vadim încoace.
-
Un german din Bavaria a pregătit Unirea și următorul a făcut-o, este corect, însă, la al treilea rege deja situația era jalnică cu marele corupt Carol al II lea care pierduse teritorii vaste din trupul țării și care ne vindea camarilei lui la grămadă (vezi malaxa).
Sasul – vezi ce cred șvabii despre sași – care ne conduce acum nu poate fi comparat cu regii pe care i-am avut.
Apropos de tătari: Bășescu era tătar și el a plantat această continuă ceartă dintre instituțiile statului și cel care a băgat vrajbă în societate.
Una peste alta, dincolo de orice, acum suferim cel mai rău din cauza lui Iohannis și dacă PSD ar fi o soluție – nu că ar fi – ar merita votați.
Dacă tot vorbim din istorie, cine a tras în 1907 în țăranii răsculați? PNL. Sper să nu începi să-mi explici că erau niște valahi leneși care s-au răsculat de bine ce le era că dau cu jurnalistul Eminescu-n tine de nu te vezi.
Au revoir!
-
Astia abia ajunsesera la Alba Iulia cu steagurile lor transilvane, cu emblema cea cu sapte scaune inlaturata (“photoshoppata”) in pozele oficiale ale vremii si abia incepeau sa se lamureasca despre ce era vorba, fara sa se pronunte oficial inca, insa, cand sudistii deja au proclamat si anexarea asta. A fost exact cum a spus ulterior Traian Vuia: sudistii isi frecau mainile de bucurie – iar ca si consecintza i’au tras ei in jos pe restul, in loc de, cum ar fi fost de dorit, cei mai noi sa’i civilizeze in sfarsit pe cei dintai.
-
Iti raspund cu un fragment dintr-o poezie: “pentru cei viteji zidim altare/ S-avem doar gloante pentru tradatori!”
-
Bravo, Zeleo-Codrene! “Ea pleacă fruntea-n pace, răspunde Căpitanul/Căci are să renască mai fragedă la anul!”.
-
Daca meritocratii pnlisti ar fi luat masuri de acum 1 luna asa cum au luat toate statele aveam parada militara si aveam sansa la un Craciun cat de cat normal. Asa in goana lor dupa ciolan asteapta alegerile si vom sta in casa dupa si ne uitam pe geam de Craciun si revelion.
Dar faptul ca pnl-pdl mai exista in sondaje arata ca asta vor romanii: rau, incompetenta, furt si mai nou moarte!
Hai La Multi Ani ! Cele rele sa se spele cele bune sa se adune