La Cabinetul de Pneumologie din cadrul Ambulatoriului de specialitate al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, se desfăşoară, în perioada 7 – 17 mai, Campania de spirometrii gratuite, cu sprijinul Societăţii Române de Pneumologie şi al dr. Simona Măceşanu. Persoanele cu simptome precum lipsa de aer repetată, tuse persistentă, senzaţie de apăsare pe torace, şuieraturi sau cei cu boala astmatică cronică se pot prezenta pentru investigaţii în cadrul acestei campanii. Programul este: luni şi marţi între orele 17.00 – 19.00 şi miercuri, joi şi vineri între 11.00 – 13.00. Ziua Mondială a Astmului este un eveniment anual organizat de Iniţiativa Globală pentru Astm (GINA), pentru conştientizarea populaţiei în privinţa diagnosticului şi a tratării bolii astmatice. În ţara noastră, Ziua Mondială a Astmului are loc în prima zi de marţi a lunii mai. Tema evenimentului din acest an este: „Tu poţi controla astmul!”.
Tot cu ocazia Zilei Mondiale a Astmului au loc testări naţionale gratuite. Societatea Română de Pneumologie, cu sprijinul AstraZeneca și GlaxoSmithKline, organizează în perioada 7-18 mai, în cabinetele medicale de specialitate din toată ţara, testări gratuite pentru depistarea astmului, sub mesajul: „Tu poţi avea astm. Astmul nu te are pe tine! Astmul poate fi controlat!” . „Testul se numeste spirometrie, este nedureros și simplu de făcut: seamănă întrucâtva cu testarea pentru determinarea nivelului de alcool în aerul expirat, pe care o fac polițiștii, șoferilor. Durează 5 minute, iar rezultatul se dă pe loc.” spune prof. dr. Florin Mihălţan, Preşedintele Societăţii Române de Pneumologie. Mai multe informaţii despre campanie şi lista cabinetelor unde se fac testările găsiți pe www.invingeastmul.ro .
Campania se află la a patra ediție. În 2011, 9166 persoane au fost testate la nivel național. 41% dintre ele au fost depistate cu probleme de respirație
Citiți principiile noastre de moderare aici!