Mai sunt doar câteva zile până la deschiderea Târgului de Crăciun din Timișoara, iar organizatorii au stabilit în sfârșit cum va fi permis accesul în zonele în care vor fi amplasate căsuțele cu tot felul de produse. S-a decis și suplimentarea numărului de căsuțe, de la 50 la 60.
Târgul de Crăciun va avea loc în perioada 1 decembrie 2021 – 17 ianuarie 2022, în Piața Victoriei, în Piața Libertății, pe str. Mărășești, pe str. Victor Vlad Delamarina și în parcarea Modex. În fața Operei Române va exista un patinoar, iar în parcarea de la Modex a fost anunțat un mic parc de distracții, în timp ce zona cu mâncare se va întinde pe cele două străzi pietonale. Căsuțe mai multe vor fi în Piața Libertății, au transmis până acum organizatorii.
„În ceea ce privește accesul, au fost definite trei zone: zona patinoarului + zona Modex, Piața Libertății și zona de alimentație publică. Primele două vor fi delimitate și accesul se va face pe bază de certificat verde. În cea de-a treia, scanarea certificatelor se va face de către comercianți, care vor funcționa pe modelul teraselor/restaurantelor cu servire afară”, ne-a declarat Camelia Mingasson, directorul Casei de Cultură Timișoara.
Bradul costă 10.000 de euro și vine din Reșița
Reprezentanții instituției din subordinea primăriei au vrut să aducă un brad artificial din Olanda, pe care să-l amplaseze în Piața Libertății.
„Bradul va fi în Piața Libertății, pentru că nu este loc în Piața Victoriei. Bradul vine din Olanda, este un brad artificial. El a fost gândit a fi din luminițe, pe un schelet metalic. Locul unde se poate el ancora în Piața Operei este foarte aproape de patinoar. Nu merge pe schelet metalic. Va fi un brad artificial”, ne spunea Mingasson în urmă cu o săptămână.
Directorul Casei de Cultură n-a vrut să dezvăluie prea multe despre pomul de Crăciun, primul brad artificial pe care îl va avea Timișoara de Crăciun. Casa de Cultură a ajuns până la urmă să închirieze bradul, chiar miercuri, 24 noiembrie.
La ora 10.30, Casa de Cultură a cumpărat, pe SEAP, servicii de închiriere „brad decorativ 10 metri”, cu 52.525 de lei cu tot cu TVA, echivalentul a aproape 10.600 euro. De la aceeași firmă, MIBIGO Trading din Reșița, s-au cumpărat, tot miercuri, un „pachet globuri decor” la suma de 29.051 lei cu TVA, adică aproape 5.900 de euro, dar și un „pachet servicii decor sărbători de iarnă” cu 22.474 lei cu tot cu TVA, echivalentul a peste 4.500 de euro.
Bugetul târgului este de 200.000 de lei, puțin peste 40.000 de euro, iar aproape jumătate din bani s-au dus pe cupola care a fost amplasată și anii trecuți în Piața Victoriei. Pregătirile au început deja.
Timișorenii vor găsi în centrul orașului produse alimentare de tip fast-food, preparate tradiționale, inclusiv la food truck-uri, dulciuri, produse alimentare ambalate, ciocolată caldă, cafea, vin fiert, produse handmade, dar și produse naturiste și de îngrijire personală, precum și decorațiuni de Crăciun.
editor Dan Oancia
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
Xn-am fost veac la targul vostru de kkt, dar acuma o sa merg special sa il phut in gura pe ala ce-o sa-mi solicite certificatul vietzii.
-
Astfel faci și în celelalte părți unde mergi? Cred că îți e greu…
-
@Autor_jack Ungaria
-
-
bravo daddy, fii cool in continuare.
-
Nici pe martirii Revolutiei nu ii mai putem comemora? Piata Operei e locul unde s-a varsat sange ca voi sa fiti liberi. Cine accepta pentru un targ de Craciun, merita sa traiasca in dictatura!
-
Vaccineaza-te incultule si comemoreaza pe cine vrei.
-
-
🙂
-
Faliment scrie pe ei .Auzi tu gard ca la Birkenau sau Auschwitz.Neamtul are apucaturi ca la el in tara.Aschia nu sare departe de trunchi.Am crezut ca va-ti lecuit dupa al doilea Razboi Mondial dar voi sunteti si mai rai.Nu mai pupi tu scaun de primar Donimic Spritz!
-
De acord, nu-l mai votam, a promis iarba verde si primim betoane si majorarea taxelor pentru mai multe betoane.
Va doresc faliment fericit !!
Va doresc criza economica fericita !!
Va doresc inima puternica !!
Am stat asa sa ma gandesc…. Cine ii cu adevarat ingradit…. eu ca nu pot sa intru in tarc sau cei ce manca in tarcuri destinate oamenilor ?
-
Nu ei falimenteaza cui noi, cand ne maresc taxele.
-
voi sunteti falimentati de la natura, din pacate coeficientul de inteligenta + educatia precara => faliment
-
zi si mie de unde-ti iei toate informatiile
-
Esti un retardat intepat,mintal! 🖕🖕🖕
-
-
Sustin dreptul de a alege. Orice. Vaccinul sau refuzul de a fi vaccinat. Dar ma intreb cine e oaia, cel din tarc sau cel din afara lui? Si care dintre noi e mai liber? Noi cei care urmam un traseu prestabilit sau cei care nu pot intra intre garduri? Si ma revolt pt ca trebuie sa aleg…e vecinul meu nevaccinat dusman sau ii sunt eu vaccinata fiind? Dar intrebarea care chiar conteaza e ” de ce trebuie sa ma intreb ? ” De ce trebuie sa fiu eu si ei sau ei si eu?Cum am ajuns sa impartim lumea in felul acesta? Eu personal refuz sa o fac . Asa ca … Sarbatori fericite oitelor in tarcul vostru cu beculete . Eu va voi admira peste gardulet :*
-
Personal, ca vaccinat, cred ca ar fi bine ca in zonele unde este obligatoriu certificatul verde, intrarea sa se faca pe baza de bilet, macar sa acoperim parte din banii care se dau pe acest targ grandios. Ce atata zarva? Daca tot e acces exclusivist, sa fie si monetizat.
-
Tzz zero barat @ Poti sa-ti vinzi si casa ca sa contribui cu bani la cumpararea de gaz pt Colterm daca tot ne aburesti cu monetizarea ta
-
Lațcăule, tu ești?
-
Eram ironic! Ca vaccinat o spun sus si tare: treaba cu certificatele e o prostie imensa!
-
Sustin
-
-
Voi refuza să merg într-un loc unde se cere acest certificat , mâine veți cere certificat și pe aerul respirat , s-a ajuns la o dezbinare in societate fără precedent , au ajuns sărbătorile dedicate pt cei vaccinați , nu am o problemă cu vaccinul in sine ci cu aceste constănțeni.
-
Ai destul de multe locuri in care nu vei mai merge atunci. Fiecare cu alegerile lui.
-
sunt vaccinat si nu am nimic impotriva cu ideea de vaccinare pentru protectie personala dpdv medical, dar santajul la care sunt expusi oamenii, fara baza stiintifica este cel care ma face sa nu imi fi generat certificatul si sa nu intru decat in magazine alimentare si online
-
@Gigi Suveranul RESPECT
-
-
Autor_jackie boy, daca tu pt asta ai ales sa iti faci vaccinul, ca sa te lase guvernantii ca pe un catelus cuminte sa mergi prin tot felul de locuri, abia astept cand o sa iti ceara sa mananci rahat in numele a ceva [insereaza “sanatate” sau mai stiu eu ce preocupare de ordin public]. Intre timp, iti recomand al 6lea booster ca nu esti suficient de sanatos la cap
-
-
Nu trebuie sa acceptam astfel de aberatii sub nici o forma. Asa au facut si nemtii in 1933 cand s-a impus Certificatul de Arian. Au fost bucurosi ca nu ii afecteaza si apoi incet-incet au intors capul la toate ororile. Acum daca pomenesti de asta in Germania, sunt asa jenati, vezi doamne, subiect tabu.
Ati mai dat o palma la kakat.
DOMNULE fLITZ sau cum PLM te numesti…esti un mare dar MARE idiot…ma felicit ca nu te-am votat…ti-ai batut joc de oras…important e ca ti-ai luat vila…in sfarsit ai si tu domiciliu Timisoara…ai si centrala…ai si caldura…poti F**E (U*;T*)niste bani publici…
O decizie inteleapta. Majoritatea “inteleapta” a Romaniei, sa stea acasa. Inainte de pandemie preconizam ca numarul prostimei in minunata noastra tara este de ~70%. Acum cu marele numar de oameni nevaccinati care au gasit adevarul, mi s-a confirmat.
-
Eu sunt vaccinat si nu am constatat ca sunt mai prost sau destept. In niciun caz nici tu nu esti vreun iluminat cu astfel de pareri. Vaccinat sau nevaccinat tot OM sau PERSOANA se numeste
-
Boul, nu e bou destul daca nu semnalizează. Ce sa faci cu el, lasal macar sa creada ca i-a crescut iq-ul.
-
Omule, nici vaccinul si nici refuzul de a te vaccina nu face pe nimeni prost sau destept.
Dar … refuzul vaccinarii dezvaluie ca esti prost. Doar arata lucrul acesta, nu il cauzeaza.-
Ati inteles fix nimic. Exista o corelatie intre numarul persoanelor cu IQ sub medie si numarul persoanelor nevaccinate. Eu zic sa va uitati cand mai mergeti pe strada la genul de om care poarta masca si genul de om care nu o face.
-
Corelatia este intre oameni fara caracter fara principii oameni materialisti, descuracareti, majoritatea tineri perfect sanatosi care se supun numaidecat si s-au vacinat doar pt a fi lasati ca niste catelusi in anumite locuri, ei fiind ultimele persoane care ar avea nevoie de vacin, persoane tinere care nici nu simt boala, ei stiu ca acest covid nu reprezinta nici cat negru sub unghie, un pericol pt ei, si nici nu protejeaza pe nimeni din moment ce tot transmit, acesti oameni umili nu au principii, pe ei nu-i deranjeaza niste grotescul situatiei, ei nu au principii, sunt lasi, care nu au curajul sa spuna si sa faca ce cred ei ca ar fi bine! pt ei bine inseamna “capul plecat sabia nu-l taie’! Sarba, bleax!
-
-
-
-
Subscriu, cu toate ca poate e undeva la 85%. Multi s-au vaccinat tocmai sa nu rateze mallul si alte cele
-
Asa si? Ce pln(oastra) propui?
-
@Sicman sa te trezesti… sa fim uniti ca natiune ca nemernicii astia de globalisti schimba lumea dupa bunul lor plac si inclinatiile lor sexuale, religioase, control total, nazism… wake the fuck up
-
-
-
Bine ca esti tu destept si pentru restul lumii !defapt tu incerci sa te convingi ca faci parte din categoria destepti ?ce te recomanda?
-
te vedem noi imediat cand nu vei mai fi destul de “vaccinat”. doza 88 scrie pe tine
-
Daca erai asa destept, cretinule, nu te semnai cu Anonim. Dar ai demonstrat si tu ca daca te vaccinezi nu iti creste IQ-ul, tot la 15 ti-a ramas.
-
Da’ tu care gandesti asa esti foarte intelept. Aia intelepti cu adevarat nu mergeau nici inainte sa se imbulzeasca cu toti ciudatii, la coada la clisa si jumeri, asa ca distractie in continuare ca bag de seama ca ti place sa i faci prosti pe altii care nu s de acord cu parerea ta. Ce reiese din asta? Poti estima tu ce vrei, ca nu iesi din aia 50% de tampiti rasisti, comunisti si idioti din romania asta. Pofta la clisa, aveti grija pe ce puneti mana, ca covidu’nu se uita daca ai sau nu vacvin🤣
Fascism pe fața la Timișoara că pe vremea Reichului nazist, Fritz = Fuhrer! Și cei care merg sunt de acord, așa ceva ar trebui boicotat la maxim să rămână bradul și comercianții cu produsele acolo. Timișoara daca are coloana nu va merge!
-
Nu vorbi de coloana. Daca aveai coloana te vaccinai sa nu pui in pericol vietile concetatenilor tai, retardule. O sa te trezesti cand o sa ajunga ma-ta intubata la ATI.
-
MUSTA, TU EȘTI?
-
ca vaccinat ce esti, tu esti cel care pune in pericol vietile celorlalti, inteligentule. eu ca nevaccinat, ma testez periodic, plus test de anticorpi, ca au trecut mai mult de 6 luni de la boala (si probabil ca am mai multi anticorpi decat tine). deci, vorba unui clasic: ciocu mic si testeaza-te, raspandacule ce esti!
-
Tu anonimus @ te-ai vaccinat ca sa testeze corporatistii rahaturile pe tine! Si tu vaccinatule poti pune in pericol concetatenii te poti infecta si transmite virusul si in plus peste ani efectele secundare te vor ducela spital. Cat despre educatia ta preluata de la ma-ta se vede de la distanta, e bine sa ne ferim de tine
-
asta este exact pervertirea retoricii care si deranjeaza; n-i s-a bagat in cap ca daca nu ne vaccinam “ii imbolnavim pe altii” ceea ce e pervers de elegant… sa invrajbesti om cu om: daca te simti in pericol te vaccinezi si esti “protejat”. daca nu te vaccinezi tu esti cel care se expune la risc caci ceilalti s-au vaccinat…deci?!?
-
Tu esti prost de bubui. Informeaza-te inainte sa deschizi gura. Te vaccinezi pt propria protectie nu pentru tampeniile care le marketeaza ei la TVul pt lobotomizati (gen ca sa mergi in vacante si sa protejezi pe bunica)
Cat timp vaccinul nu previne transmiterea virusului, inca poti infecta pe altii. Nu esti cu nimic mai putin responsabil. Si nici nu esti vreun erou al comunitatii ca te-ai vaccinat, ai facut-o sa te protejezi pe tine.
-
-
Va merge, și nu din cauză ca nu are coloană (vertebrala, presupun), ci din simplu fapt ca pot,cei care o fac sunt vaccinați.
-
Toți sunteți asa idioți la AUR sau doar matale?
-
Arbeit macht frei!
Ce va mai plac gardurile,nazisti imputiti ce sunteti!
Sper sa dati faliment!!!
-
Și tu vei suferi alături de ei dacă se va întâmpla una ca și acest lucru.
E destul de logic, nu?!
Frumos, ca pe vremea comunismului doar cei care fac parte din partid primeau fara ratie.O sa fim bine si fara bradul vostru de 10000 euro pe cand altii stau in frig sau nu au cele necesare.
Asa s-a procedat si cand au venit comunistii s-au facut lucrurile pas cu pas spre controlul total al “nesupusilor” doctrinei comuniste.Asa si acum, in numele “sanatatii” ,chipurile, se implementeaza totalitarismul
-
Ca nu mai înțeleg ce i cu doctrina voastră? O zacusca totala
Am sa trec pe langa gard numarandu-mi banii…
Sa puneti si curent pe gardurile alea sa tina nevaccinatii afara din lagar
Felicitari tuturor sper sa inceapa sa fie cat mai multe astfel de locuri! Nu te vaccinezi nu intri! Foarte bine! Fdelicitari!
-
Esti un papa lapte iubitor de ura si nedreptate…sper sa-ti dai seama de prostiile debitate vaccinatule…alti dealungul istoriei si-au dat viata pt libertate si tu ceri punerea in “lanturi” a semenilor tai!!!Unde esti tu Tepes doamne sa vezi ce au devenit uni oamenii…
-
O să intrați voi cu pașaport verde direct in Iad!
La poarta ,sa prezentat la Belzebut. -
Zici ca v-au bagat in vaccin rautate!!pacat …certificat verde ai dar minte nu ai!!
-
lasa, stim ca daca certificatul se dadea si pe supt pula, erai primul. mare idiot esti.
-
Corect! Sa va bage in tarcuri pe toti astia vaccinati!
-
Asistam la implementarea dictaturii totalitare in numele “sanatatii”.Se implementeaza ura intre vaccinati si navaccinati bazandu-se pe un vechi adevar “dezbina si cucereste”.Treziti-va fratilor pana nu este prea tarziu.
Jos Fritz!
-
Eu as fi pomenit de placuta suedeza, dar e bine si asa.
Apropo, si eu sunt tot “marius”, dar altul.
In fine, pe mine nu ma deranjeaza. Ce sa-i faci? Nume popular. 😃
Asa sa va ajute Dumnezeu sa nu scoateti nici macar 10% din banii investiti. Si pt nazistu de fritz ii doresc un craciun calduros atat de calduros incat sa vad la stiri ca a ars o oarecare vila de pe eneas !
Stiim ca sunt multi printre cei vaccinati care si-au dat seama ca s-a ajuns mult prea departe ca e grotesc ce se intampla, ca tot ce se intampla nu mai este despre boala, acei vaccinati/certificati/QR si care au bun simt si educatie, cred ca o sa fie solidari si nu o sa gireze astfel de actiuni si o sa evite sa mearga la targul lor ! sunt convins ca exista multi astfel de oameni printre vaccinati! pana la urma cei vacinati chiar daca nu vor sa fie solidari, tot ar trebui sa evite aglomerartile daca tot sunt ascultatori si asculta ce se spune la tv! deci stati acasa daca va pasa!
-
grotesc e sa nu iti dai seama nici cand mor 500 oameni pe zi ca daca erau vaccinati 450 traiau mai departe, dar ce sa faci cand la scoala inveti doar sa repeti e mai greu sa iti pui creierul sa si gandeasca si atunci repeti papagaliceste ce citesti pe facebook
-
de acord; sunt vaccinat si nu am de gand sa merg la circul acesta
cum adica in Centrul Timisoarei cu pasaport? IN LOCUL IN CARE S-A VARSAT SANGE PENTRU DEMOCRATIE!
ATI INEBUNIT? N-O SA OPRITI VOI PE NIMENI CA VA CALCA POPORUL IN PICIOARE!
-
democratia inseamna sa il respecti pe celalalt, democratia inseamna dreptul la sanatate, ce fel de respect imi arati tu un inconstient care imi umple spitalele pentru ca nu se vaccineaza? ce respect arati tu care prin teribilism cresti sansele de raspandire a unui virus care face 500 victime pe zi majoritatea inconstienti ca tine?
S-a varsat sange la Timisoara exact pentru ca unii inconstienti ca tine sa respecte niste legi si niste reguli care sa nu puna in pericol societatea. Drepturile tale se termina acolo unde incep drepturile mele.
-
Radule, radule cum rastalmacesti tu adevarul si ai zici raului bine si binelui rau…sper sa iti dai seama de capcana intinsa de tatal minciunii in care ai cazut.
-
S-a votat cumva legea si nu stim noi? De cand o hotarere de Guvern (HG) interimar a ajuns sa ia locul unei legi organice. Radule din parafrazarea gresita a textului lui Mill “Despre Libertate” sa vede ca nu ai citit cartea. Cam asta zicea Mill: „Vointa poporului inseamna, practic, vointa unei parti, care este cea mai numeroasa sau cea mai activa parte a poporului, a majoritatii, sau a acelora care au reusit sa se faca recunoscuti drept majoritate; poporul, asadar, poate voi sa oprime o parte a sa, iar precautiile luate impotriva acestei oprimari sunt la fel de necesare ca si precautiile luate impotriva oricarui alt abuz de putere… «Tirania majoritatii» este in general inclusa printre pericolele impotriva carora societatea trebuie sa vegheze.“ Nu e de acord Mill cu abuzul de putere, asa ca mai lasane-ne cu citatele prin care te-au manipulat unii. Din contra, argumentele lui John Stuart Mill pentru non-intervenţia statului in deciziile intelectuale. Costa 20 de lei cartea, si nu te faci de ras pe aici.
-
-
Poporul o calca pe ma-ta! Spune-i!
Ce relevanță are???? Oricum va fi în aer liber unde se pot mișca și persoane nevaccinate și persoane vaccinate care pot purta virusul și-l pot transmite (dar hai să nu le spunem asimptomatice, cum se încearcă acuma a se cataloga vaccinul, ci imunizate, cum ne spun specialiștii și hârtiile) …..
E ca și cu gardul invizibil din hypermarket-uri, prin care bate vântul….
Dar nu-i bai! Chestiuni de genul denotă cât de serioasă e pandemia….
-
Cam cat de greu e sa pricepi ca daca o persoana vaccinata ia virusul intr-o proportie foarte mare nu va face boala sau va face o forma usoara in schimb daca merg toti nevaccinatii de 10 ori mai multi vor face o forma grava deci vor umple spitalele, asa ca restrictiile sunt pentru astia ca voi care sunteti capabili doar sa repetati niste tampenii citite pe facebook si nu prea suntati capabili sa ganditi rational la voi totul e magie
Ce bine…si asa erau multi “gura casca” care doar se plimbau prin targ…macar asa stati acasa si merge cine chiar are nevoie!!…eu oricum nu am ce vedea acolo…iar celor care nu le convine sa mearga la targul din Viena :)))
-
Haha, ce gluma. In primul.rand nici nu ai ce cauta in austria fara grinpas.
-
Glumesti? La Viena e lockdown total.
Cei nevaccinati sunt in carantina, nu au voie sa iasa din casa.
Banii pentru targul de Craciun sunt si de la nevaccinati, sau ma insel ?
-
Culmea e ca vaccinurile sunt platite si de nevaccinati.
-
Pai si banii pentru subventionarea COLTERM au fost zeci de ani si de la cei neracordati la COLTERM.
Si imprumutul pentru functionarea COLTERM peste iarna va fi platit si de cei neracordati. Ce te miri? -
Voi nu puteti pricepe ca faptul ca nu aveti voie e ca sa va protejeze pe voi astia cu gandirea magica care daca mergeti nevaccinati o parte din voi veti ajunge la ATI
-
Normal. Ar trebui sa fie pentru toti sau deloc. Daca ar fi un eveniment privat atunci ar avea dreptul sa isi aleaga clientii dar fiind din bani publici, la care am contribuit toti, ar trebui sa fie pentru toti. Deci stropiti cu benzina targul de craciun si pe toti cei care fac discriminari. Foc au si ei(de la gratare).
Fara taxe locale pentru cei nevaccinati.
Ati arborat si svastika in centru ? Sa fie macar chestiune pe fata
Să vă fie rușine și cei ce au decis asta împotriva copiilor noștri să ardă în Iad!
Este suficient să vorbești cu lumea pe stradă și să auzi câți mor subit. Nu zic, o fi și de la frica acumulată dar să mori subit la 30-50 de ani parcă prea e aiurea. Dacă nu aș fi 100% sigur că acest vaccin este pentru depopulare m-aș vaccina dar când văd oameni convinși de problema suprapopulării care fac presiuni extraordinare pro acest vaccin parcă nu-mi vine să risc.
Fraților nu vă vaccinați cu acest vaccin. Cât despre alte vaccinuri băgați câte vreți: intenția este diferită.
Hahaha, antivaccinistilor, stati in casa ca prostii, cel putin nu o sa fie inghesuiala😂🖕
-
LA ANUL O SA AI PENE IN CAP IN LOC DE PAR
Sper că la anu impozitele și taxele mărite se vor aplica doar vaccinatilor
Bun. Deci începem să aflăm că vaccinul nu e pentru propria sănătate, gardurile sunt pentru sănătate. Certificatul te apără exact ca o rugăciune, toți doctorii sunt pro vaccin și anti medicamente virale etc. (Înainte să apară vaccinul toți doctorii se lăudau cu “schema” medicamentoasa care dădea roade, acum nu mai este buna acea “schema”, eu stau și mă întreb, voi ăștia care v-ați vaccinat cat de cretini puteți fi sa fiți de acord cu gardurile și discriminarea asta? E exact ca și cum eu îmi cumpăr Bentley și veniți toți să mă scuipați pentru că mi-am permis sa îmi iau așa mașina scumpă… Băi, v-ați vaccinat, GATA, ești ferit, nu mai ai ce sa comentezi, de ce v-ar interesa de cei nevaccinați? Aveți încredere în vaccin cum am eu in politicieni. Români dezbinați și proști. Uniti-vă dracului o dată, și voi ăștia vaccinați terminați cu prostiile astea cum că nevaccinații ar fi demoni, și nu va mai dați șmecheri cu jegul ăla de cod de pe telefon, că dacă era să vă tatueze codul pe piele nu cred că mai părea așa normal pentru voi. Ați ajuns niște vite beșite care se bucură că au acces la “mall” și la terase… In atât constă viața voastră, sa va spargeți in figuri pe stomacul gol și haine de firma. Treziți-vă și nu mai puneți botul, in momentul de față nu mai asistăm la asigurarea sănătății publice, noi asistăm la pierderea libertății într-un mod extraordinar de SF, se întâmplă ceva ce nu trebuia să se întâmple. Ori faceți ceva ori o sa continuam să trăim doar in mersul de acasă la lucru și înapoi, că nu o sa mai avem voie sa mergem nici în parc la plimbare… Sunteți niște proști și mi-e silă de voi, voi ăștia care acceptați mizeria asta meritați să fiți executați…. Sunteți băgați în cușcă încet încet și nu vă împotriviți. Sub-oameni…. Țara o ia la vale și vouă vă pasă că aveți cu c…t de cod… Popor de cretinizați.
Oculta mondială,rușine să vă fie !
Nu s curios de târgul vostru de 2 bani,v a ți vândut sufletul la Mikidutsa!!!
sunt nevaccinat si ma voi duce la acest targ , deoarece nu exista nicio baza legala constitutionala pentru care accesul la evenimente publice facute din bani publici si taxe locale- pe care si eu le platesc- sa fie interzis in acest tip umilitor pentru specia umana. Si totul pentru o viroza de doi lei care se trateaza acasa.
Se pare ca toti brazii naturali sint contractati de Schweighofer, nu mai putem cumpara decit fakeuri chinezesti…
Craciunul userist are iesle sau il sarbatorim pe mos gerila?
Cu boicot sau nu, singurii care falimenteaza sint comerciantii.
Nevaccinatii sunt buni doar pentru platit taxe.
Nu vom merge 🙂 ne-am învățat sa stam și acasă cu familia și e foarte fain
M-am vaccinat, știind că astfel îmi protejez sănătatea, dar nu voi merge la târgul vostru exclusivist. Nu accept să intru în țarc și să fiu păstorit ca o oaie de ciobanul din Lörrach, ajuns primar bănățean!
Hahahaha!! Voi credeti ca cineva se va vaccina ca sa faca rost de o mizerie de certificat verde ca sa intre la balciul de 2 lei din centru??? Se vede cat de aburiti sunteti, nu merita, ca sa vezi doi bozgori ce vand kurtos kolaci si trei sarbi ce vand carne de porc prost facuta! Esti mai castigat daca stai acasa si te uiti la un film pe laptop! Ce penibil!
am o noutate pt tine: daca te-ai vaccinat ca sa poti sa mergi la astfel de paranghelii, esti un idiot. si inca una: daca te-ai vaccinat si crezi ca-i protejezi pe cei din jur, esti si mai idiot. si daca te-ai vaccinat si stai linistit ca esti protejat, fara sa iti faci un test de anticorpi, esti prostul absolut. deci multa uniune europeana tuturor celor din categoriile de mai sus.
Vaccinati & nevaccinati…in TARC sau in afara lui…pierdeti un aspect din schema … va pierdeti LIBERUL ARBITRU zi de zi din ce in ce mai mult.
Craciun fericit oriune atI fi…
Un brad în pădure costă cam 250 lei metrul cub, deci maxim 4mc= 1000 lei. Restul reprezintă probabil manipularea cu macarale mari. Era totusi nevoie ? Există cel putin vreo 2 brazi mari, vii, in piata operei, care in trecut au fost impodobiti.
Dați poporului pâine si circ. Întâi distractia, si dacă rămân bani, rezolvăm si problemele.
Va plac mai tarcurile? Oare din cauza ca primarul e neamt le vedem peste tot de la o vreme? Mi-e rusine ca in orasul libertatii vad tarcuri. Nu pricepeti mai, ca Certificatul iti da doar un sentiment fals de siguranta. va place sa va ingramaditi in tarcuri desi totata lumea stie acum ca si cei vaccinati transmit virusul.. Sunt vaccinata, dar nu dau 2 bani pe Certificatul asta. E doar o forma de santaj.
Incet dar sigur, se ajunge fix la distopia nazista despre care au avertizat conspirationistii acum 1-2 ani. E o panta alunecoasa si cu fiecare zi in care se permite asa ceva, va deveni tot mai dificil, daca nu imposibil, sa ne mai salvam.
Interesant cum singura diferenta intre realitate si conspiratie este o scurta perioada de timp. Ar fi fost evitabil daca mult-educatii si credinciosii in stiinta nu ar fi fost prea preocupati sa ii catalogheze pe sceptici drept “schizofreni” si sa ii pupe in fund pe aceeasi politicieni care, in tot restul timpului sunt corupti, dar acum se dau de ceasul mortii sa ne faca si sa ne mentina sanatosi, strict prin vaccinare. Chiar daca au mintit de au inghetat apele mereu, inclusiv in ultimii 2 ani, “acum e altfel”.
Pentru toti care v-ati vaccinat si sunteti convinsi 110% ca nu v-a puteti imbolnavi, guess what, si voi puteti sa aveti aceeasi cantitate de virus in cavitatea nazala si pe care puteti sa o da-ti mai departe la cei din jur ca si ei pot fi vaccinati sau nu.
Problema este ca ce nu se zice la TV (brain wash) si facebook( “cea mai buna sursa de informare” ) este ca in spitale sunt pacienti vaccinati cu 2 doze (schema completa) si mai nou a 3-a doza care au forme usoare, medii si chiar grave de covid.
Exist chiar si morti CU COVID (nu de covid) vaccinati cu toate cele 3 doze.
Chiar daca esti vaccinat, poarta dracu masca aia pe fata (pe nas si pe gura) si nu mai fi zorro ca tu nu te poti infecta, retardule.
Si da, daca esti vaccinat POTI SA DAI MAI DEPARTE pentru ca voi nu sunteti testati ca cei nevaccinati. La ora asta cei stiu sigur ca au sau nu virusul sunt cei care nu sunt vaccinati pentru ca se testeaza.
“Timișorenii vor găsi în centrul orașului produse”..
actualizare / UPTADE..
NU mai exista apelative de genul Timisorenii.. Bucurestenii. Cetatenii.. si asa mai departe..
exista Vaccinatii sau Nevaccinatii.
Asadar..Vaccinati vor gasi produse ..s.a.m.d.
Pe alta parte.. Voi Cei care v-ati vaccinat.. imi place foarte mult cand vad reactia voastra atunci cand spun.. Eu nu m-am vaccinat..
cu ochii cautati masca.. (in conditiile in care V-ati Vaccinat )..cautati sa nu mai dati noroc cu mine..s.a.m.d..
intreb..
daca peste o luna..peste 3 luni..
Nu se va mai considera Pandemie..stare de Alerta..
Si nu mai este Obligatoriu.. MASCA..
ce veti face?. . acelasi comportament? temeri ? cu masca pe figura..si a.s.m.d. ?
inteleg ca este un virus..dar macar sa fim Oameni..Persoane..
si..
refuz sa ma vaccinez pentru simplu motiv – Toate recomandarile de vaccinare spun – ca poti sa infectezi..daca nu esti vaccinat..
Oameni buni..si cei Vaccinati pot transmite..
DA!..cei vaccinati.. trec mai usor prin boala..dar de la ideea ca doar cei nevaccinati pot transmite boala..pana la..
a fugii de cei nevaccinati..este o problema de neuron..”
O zi buna..
Sa ne fie rusine in fatza eroilor din 89 care si au dat viatza pt libertatea noastra ( printre ei numaradu se si copii ) iar noi stam cu mainile in san si ne complacem in situatia creata.
-
Timisean din Mehedinti???
-
Viatza… sa-ti sparg Fatza!!
-
Suntem razboinicii din spatele ecranelor, ne varsam frustrarile, ne detensionam aici apoi plecam botul si ne intoarcem la vietile noastre “restranse”.
Arbeit macht frei!
In aceste condiții se încalcă grav de tot drepturile omului și implicit cei nevaccinați și sănătoși sunt discriminați. Am ajuns în situația în care oamenii sănătoși sunt considerați pericol pentru societate. Vai de noi. Din partea mea va doresc faliment fericit tuturor vaccinărilor. Poate veți vedea ce înseamnă acest lucru.
A verificat cineva pe cei care s-au ocupat de servicii închiriere brad decorativ?.
Perioada de închiriere este total gresita deci nu se verifica nimic doar dam banii aiurea. Ce sa mai zicem de asa preturi?
Falimentul să se aleagă de ei și certificatele lor…
De când cu această perioadă dubioasă prefer să economisesc și să nu mai îmbogățesc toți comercianții ce susțin aceste măsuri naziste…