Cazul a fost tratat la o clinică privată din Timișoara, fiind vorba despre o pacientă diagnosticată cu o boală gravă, hidrotorax fetal important, unilateral stâng, izolat, care a fost depistat în luna a cincea de sarcină. Netratată, boala poate determina decesul intrauterin sau hipoplazie pulmonară, care duce, în multe cazuri, la deces neonatal. Medicii specialiști de la clinica privată din Timișoara au montat un tub special în cea de-a 26-a săptămână de naștere, pentru a evacua lichidul care se acumula în torace. Tratamentul a dat rezultate, iar la 37 de săptămâni, pacienta a dat naștere unui bebeluș de 3100 de grame.
“Se poate proceda la : toracocenteza repetată: puncția sub ghidaj ecografic al toracelui fetal și extragerea lichidului – dezavantajul important este că lichidul se reacumulează în 24 – 48 de ore, iar procedura trebuie repetată până la naștere; montarea unui shunt pleuro-amniotic: sub ghidaj ecografic se introduce un tub special, catheter, cu un capăt în toracele fătului și cu celălalt în cavitatea amniotică, astfel, lichidul produs nu se mai acumulează sub presiune în torace, ci se evacuează în lichidul amniotic. În cazul de față s-a reușit montarea unui shunt pleuro-amniotic la 26/27 săptămâni, evoluția ulterioară fiind favorabila. Monitorizarea periodică ecografică a pacientei a evidențiat o reducere a volumului lichidian intratoracic. Pacienta naște la termen (37 săptămâni), un făt viu (3100 gr), cu adaptare neonatală bună. După naștere copilul a fost transferat în serviciul de chirurgie pediatrică (Prof. Dr. Boia Eugen) în vederea tratamentului chirurgical (extragerea shuntului și evaluarea condiției care a determinat hidrotoraxul). Prezentăm acest caz ca fiind o posibilă premieră națională într-un capitol nou al medicinii românești – tratamentul fetal (înainte de naștere) al anomaliilor congenitale”, explică reprezentanții clinicii.
Copilul a fost externat, iar medicii spun că pronosticul său este foarte bun.
Citiți principiile noastre de moderare aici!