Studenţiada timişoreană este organizată de Asociaţia Studenţilor în Ştiinţe Exacte din Universitatea de Vest Timişoara ASSEUT, împreună cu Uniunea Naţională a Studenţilor din România. Este cea de a opta ediţie a festivalului și, timp de o săptămână, studenţii şi tinerii vor putea beneficia de o serie de activităţi distractive, culturale, sportive şi de carieră.
Voluntarii ASSEUT au pregătit tuturor studenţilor din Timişoara o varietate de activităţi la care tinerii nu au acces în mod obişnuit, în principal din lipsa resurselor financiare, dar care pot transforma studenţia într-o experienţa memorabilă: acces gratuit la teatru, muzee, film, seminarii și workshop-uri de carieră, concursuri şi expoziţii inedite.
Unul dintre cele mai importante momente ale săptămânii va avea loc miercuri, între orele 12 şi 14, atunci când va fi organizată o acţiune de ecologizare a malurilor Begăi. Iar după ce au muncit, participanţii vor fi invitaţi la o acţiune de gen Treasure Hunt, în cadrul căreia, pe un traseu stabilit, aceștia vor trebui să descopere monumentele Timişoarei, am aflat de la Sebastian Ştefaniga, preşedintele ASSEUT.
Studenţiada este cel mai mare festival studenţesc organizat de studenţi pentru studenţi, din dorinţa de a veni în întâmpinarea nevoii de socializare, distracţie şi creativitate a tinerilor, precum şi de a le oferi o experienţă studenţească de neuitat.
Evenimentul se desfăşoară simultan în 14 oraşe din ţară, printre care se numără: Bucureşti, Iaşi, Craiova, Bacău, Reşiţa, Târgu-Jiu, Petroşani, Galaţi, Târgu-Mureş, Piteşti, Ploieşti şi Constanţa.
Lista acţiunilor organizate include: Concurs foto, Flashmob (UVT), Seară de publicitate (UVT – Amfiteatrul A02), Teatru (Casa de Cultură a Studenţilor), Seară de film (UVT – Amfiteatrul A02), Treasure Hunting – Timişoara, Training-uri de „Public speaking” și „Accesare Fonduri Europene”, Campionate sportive (fotbal, volei, tenis de câmp, fifa, batminton), Seară de karaoke, Treasure Hunting, Beer Pong și o vizită la muzeele din Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!