După ce a declarat că există „grupuri de interese nelegitime” care descurajează venirea unor noi investitori în Timişoara pentru a proteja anumite afaceri, ca să nu existe concurenţă, Robu a dezvăluit, zilele trecute, că grupurile de interese sunt preocupate de ce se întâmplă cu clădirea fostului Liceu de Arte şi cea a Inspectoratului Şcolar din centrul oraşului.
Edilul a afirmat că în locul ansamblului respectiv, care se află în proprietatea Fundaţiei Caritatea, s-ar dori construirea unui „super-hotel”. Ulterior a declarat că n-a văzut niciun plan concret în acest sens, dar aceasta ar fi o variantă pe care o au în analiză proprietarii.
Totul, după ce în urmă cu câteva săptămâni primarul anunţa că s-a obţinut avizul Ministerului Culturii pentru declasificarea zonei, pentru a se putea interveni în această zonă protejată – inclusiv prin demolări -, având în vedere că se doreşte şi lărgirea străzii 20 Decembrie 1989 în contextul reorganizării circulaţiei în centrul Timişoarei, pe Inelul I. Robu afirma că s-a ajuns la o înţelegere cu Fundaţia Caritatea, pentru ca fundaţia să cedeze primăriei 400 de metri pătraţi pentru lărgire. Afirmațiile sale legate de grupurile de interese au apărut după ce a fost acuzat că susţine distrugerea unei părţi din centru, a unei zone cu valoare istorică.
Iar luni, edilul a lansat din nou acuze extrem de grave.
„Noi n-avem voie să protejăm ceva ca nu cumva să apară o concurență. Dacă cineva vrea să construiască un hotel în zona centrală a orașului, din partea mea are tot sprijinul. Din partea unora a apărut aproape o disperare. Este inadmisibilă pretenția unora ca pe o rază de nu știu cât în jurul lor să nu mai existe același tip de activitate. Hotel sau altceva… Există demersuri făcute în acest sens (…) Nu se poate ca, dacă cineva nu face el o parcare, să împiedice și pe alții să facă parcare. Și pot să mai dau și alte exemple…”, a declarat Robu.
Întrebat cum se poate interveni practic pentru a bloca o investiţie, primarul a replicat: „N-ați văzut filme cu mafia? Uitați-vă acolo și aduceți-vă aminte de o vorbă: viața bate filmul (…) Ce înseamnă stilul mafiot, lăsând la o parte atentatele la viața oamenilor? Astea le excludem… Înseamnă influență prin instituții ale statului, care sunt corupte și deturnate de la misiunea lor, prin instituții ale administrației publice, locale sau centrale, care sunt deturnate de la misiunea lor, influență prin mass-media și influență prin persoane strecurate peste tot unde pot să împingă lucrurile într-o parte sau într-alta. Asta am văzut în multe filme și, evident, acțiuni de descurajare care se desfășoară în fel și chip”, susţine edilul-şef al Timişoarei.
Robu a precizat că se referă doar la anumite persoane care lucrează în instituţii ale statului, „angajaţi corupţi”, care „intră în diverse jocuri de interese, economice sau politice”, şi nu la instituţii în ansamblul lor.
În mod normal, după astfel de declaraţii, primarul ar trebui să dea explicaţii în faţa unor organe abilitate, dacă a luat la cunoştinţă despre vreo faptă de corupţie şi are date despre existenţa unor angajaţi corupţi în instituţiile statului.
Cât despre investiţia care se preconizează în centru, lângă primărie, Robu dă asigurări că nu va fi aprobată nicio „bazaconie”.
„Terenul este proprietate privată 100%. El aparține Fundației Caritatea. Eu am de ales între a lăsa în paragină aici și a veni în sprijinul proprietarului și a-i facilita punerea în valoarea a acestui teren, nu discreționar, ci prin prisma legilor și a altor reglementări în vigoare. Facilitarea din partea mea va fi evident condiționată de beneficitatea investiției care ar urma să se facă pentru oraș și apoi, din punct de vedere architectural, evident că ceea ce se construiește va trebui să fie frumos, bine integrat în arhitectura orașului. Noi, ca primărie, putem să avizăm sau să nu avizăm ceva. Normal că într-o asemenea zonă dacă ar încerca cineva să facă nu știu ce bazaconii, nu am aproba, dar ce anume se va face ține de opțiunea proprietarului”, a conchis edilul.
Alte articole pe aceeași temă:
Ce planuri sunt cu fostul Liceu de Arte? Robu dezvaluie ca se vrea un mega-hotel acolo!
Citiți principiile noastre de moderare aici!