În programul Școlii de vară sunt incluse ateliere diverse – Scratch, Python, Html, Css, C#, Adobe Photoshop, algoritmică, aplicaţii mobile etc., precum și vizite la companii de profil din Timișoara. Metodele folosite sunt cele ale educației non-formale, iar participarea este gratuită. Indiferent de nivelul lor actual de cunoștințe în domeniul programării, participanții vor valorifica o parte din timpul vacanței pentru a învăța sau pentru a se perfecționa în tehnologii diverse, dezvoltând primele lor proiecte informatice.
Copiii și tinerii înscriși învaţă cu ajutorul unor mentori voluntari, programatori pasionați și dornici să împărtășească cunoștințele deținute. Atelierele se vor derula în ședințe zilnice cu durata de câte trei ore, în trei locații: Liceul de Informatică ”Grigore Moisil”, Continental Automotive și Fundația Student Plus.
Evenimentul este organizat de Centrul de Informare Europe Direct Timișoara, Fundația Student Plus, în colaborare cu CoderDojo Timișoara şi alţi parteneri. Cei interesați se pot înscrie aici, iar cei care vor să fie mentori, se pot înscrie aici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!