Conform reprezentanților Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara, marți, 30 aprilie, programul de donare este între ora 8 și 12, iar miercuri, 1 mai, este închis, fiind zi liberă.
Veniți să donați? În afară de zilele libere și cele cu program special puteți dona sânge de luni până vineri, de la 8 la 13, la Centrul de Transfuzie, de pe strada Martir Marius Ciopec, nr. 1, lângă Spitalul Județean Timișoara.
Oricine poate dona sânge, dacă îndeplinește următoarele condiții:
- vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani
- greutate peste 50 de kg
- puls regulat, 60-100 bătăi pe minut
- tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg
- să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenții chirurgicale
- pentru femei: să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală
- să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu 48 de ore înaintea donării
- să nu fie sub tratament pentru diferite afecţiuni, respectiv hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine
- donatorii să nu aibă sau să nu fi avut următoarele boli: TBC, sifilis, malarie, epilepsie şi alte boli neurologice, boli psihice, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele (psoriazis, vitiligo), miopie forte peste 6 dioptrii, cancer, hepatită de orice fel.
Citiți principiile noastre de moderare aici!