Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş a organizat o nouă ediţie a Salonului Industriei Uşoare. Acţiunea promoţională este una cu vânzare şi are loc la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT. Sunt prezenţi 50 de expozanţi, timişorenii pot achiziţiona articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru adulţi şi copii, marochinărie, piele, blănuri, articole de lenjerie, dar şi accesorii, bijuterii, cosmetice, decoraţiuni interioare şi produse naturiste. Preţurile produselor expuse sunt cele de producător, conform organizatorilor.
În spaţiul exterior al Centrului Regional de Afaceri are loc în paralel şi un târg cu produse tradiţionale, doritorii pot cumpăra dulciuri de casă, articole de artizanat şi miere de albine.
Salonul Industriei Uşoare este deschis publicului până duminică, 11 septembrie. Orarul de vizitare este de miercuri până sâmbătă, între orele 10 şi 20, respectiv duminică, între 10 şi 18. Intrarea este liberă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!