Mediul universitar timişorean, dar şi din alte oraşe din România, domină prima ediţie a unei manifestări care se doreşte a continua cu succes tot mai mare în următorii ani, Salonul Internațional de Invenții și Inovații „Traian Vuia” Timișoara. Asociaţia Inventatorilor din Banat, dar mai ales preşedintele acesteia, timişoreanul Remi Rădulescu, au reuşit să aducă şi în oraşul de pe Bega un asemenea eveniment.
Peste 100 de invenţii şi inovaţii sunt prezentate publicului, până sâmbătă, la Casa Tineretului. Deschiderea oficială, care a avut loc joi, a fost dublată de o paradă a modei, gustată din plin de liceenii veniţi ”cu şcoala” să descopere ce le poate aduce viitorul. Aceştia s-au distrat copios cu câteva biciclete futuriste realizate de studenţii Facultăţii de Design din cadrul Universităţii de Vest Timişoara.
„A mea e mai faină”, discutau doi dintre tinerii care au încercat mijloacele de transport diferite de ceea ce ştim noi ca fiind bicicletă.
Tot la acest capitol, la un alt stand este prezentat un mini-scuter electric, unul inteligent care învaţă gesturile utilizatorului.
„În funcţie de cum se mişcă utilizatorul scuterul frânează, dacă acesta se lasă în faţă, sau accelerează, dacă acesta se lasă pe spate. În acest fel comenzile sunt automatizate”, am aflat de la creatorul lui „Scooterson”, aşa cum a fost denumit vehiculul.
Autorii scuterului sunt Flavius Balaj, Mihnea de Vries şi Ionuţ Predescu. Rămâne de văzut ce succes va avea în viitor, pe piaţa liberă acest autovehicul inedit.
„Prin acest salon ne propunem să promovăm proiectele de inovare, utile revitalizării economiei românești, care să ajute la înființarea de noi locuri de muncă. Important, prin acest eveniment ne dorim să aducem Timișoarei puncte în lupta pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021”, a declarat, la inaugurare, Remi Rădulescu, inventator timişorean, principalul organizator al evenimentului.
În standurile amenajate sunt prezentate dispozitive electronice dintre cele mai interesante, de la detectoare de radiaţii, microscoape, instalaţii de încălzire economicoase, inclusiv un producător apicol care oferă reţete interesante de miere cu ciocolată.
Domeniul alimentar este extrem de bine reprezentat la salon, mai ales prin prezenţa Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului Timişoara, care în ultima perioadă a reuşit să patenteze rezultatul cercetărilor efectuate în acest sector.
Articole pe aceeași temă:
Se deschide Salonul International de Inventii si Inovatii Timisoara
La Timisoara se pregateste prima editie a Salonului International de Inventii si Inovatii
Citiți principiile noastre de moderare aici!