Aula Magna a Universităţii de Vest Timişoara a fost joi plină de tineri dornici să deschidă o afacere, dar şi de specialiști care să se ocupe de implementarea unei noi ediții a programului Start Up Nation. Paula Pîrvănescu, secretar de stat în cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, a venit la Timișoara pentru a prezenta, ceea ce chiar ea a numit, o ediție mult îmbunătățita a programului. Condițiile de acordare au fost adaptate cerințelor pieței, de exemplu, banii pot fi acum obținuți inclusiv pentru plata de francize. De asemenea, se finanțează achiziția de echipamente, utilaje, licențe, dar se pot finanța inclusiv plata salariilor.
Paula Pîrvănescu a avut totuși o solicitare către specialiștii care se ocupă de realizarea dosarelor pentru solicitarea finanțării. Dacă tot vorbim despre consultanţă, trebuie spus că acest capitol poate fi acoperit din proiect, integral, în limita a 8.000 de lei.
„Rog consultanţii să nu exagereze la întocmirea dosarelor. Nu exagerați cu numărul de utilaje solicitate pentru finanțare, nu exagerați cu numărul de angajați. De multe ori la ediția anterioară cei care voiau să facă afacerea se trezeau cu dosare în care se vorbea despre opt angajaţi, iar ei ne spuneau că nu au cerut așa ceva, că nu aveau nevoie de atât de mulți oameni, dar că specialistul care a făcut dosarul a zis să scrie acele opt persoane pentru că face un punctaj mai bun. Mulți au renunţat la finanţare chiar din astfel de motive. Vă rog, scrieți dosare realiste. Noi nu putem să vă obligăm, dar vă putem solicita să faceți acest lucru. Noi chiar vrem să avem zece mii de afaceri noi susținute și finanțate efectiv. În concluzie, faceţi dosare excelente”, a declarat Paula Pîrvănescu.
Ea a promis reducerea semnificativă a birocrației aferente depunerii dosarelor şi mai ales pentru obținerea finanțării. De asemenea, a spus că perioada de implementare, data până la care să se trimită facturile de decontat să fie extinsă până în 2020. de asemenea, achizițiile se vor putea face mai simplu.
Anul trecut 640 de firme din regiunea Vest au depus dosare spre decontare la Agenția pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, până în prezent fiind decontate 429 de dosare reprezentând aproximativ 80.000.000 de lei, restul dosarelor fiind în diverse etape de verificare.
Față de ediția 2017, ediția de anul acesta aduce îmbunătățiri semnificative, printre altele: bugetul alocat ediției 2018 este mai mare decât bugetul alocat ediției precedente, firmele beneficiare pot opta pentru plata unui avans reprezentând 30% din valoarea investiției și serviciile sunt mai bine punctate. În plus, regiunea de Vest este avantajată, principalele două zone din care au provenit beneficiarii din 2017: București-Ilfov și județul Cluj fiind mai slab punctate în ediția din 2018. Finanțarea maximă ce se poate obține prin intermediul acestui program este de 200.000 de lei, beneficiare fiind firmele noi (pot participa inclusiv societățile care au aplicat și în 2017 dar nu au obținut finanțare).
Citiți principiile noastre de moderare aici!