Și în acest an timișorenii aleargă pentru a pune umărul la construcția spitalului din București destinat copiilor care luptă cu cancerul. Alergarea va avea loc sâmbătă, în 11 martie, la Grădina Zoologică de la Pădurea Verde, începând cu ora 10.
Pentru a participa trebuie să urmezi doi pași simpli: te prezinţi la locul de start și donezi minim un leu în beneficiul spitalului.
„Nu este vorba despre un concurs, ci despre o alergare simbolică, ce are ca scop strângerea de fonduri pentru spital; nu există limită de distanță sau de timp. Ținând cont de scopul acestei acțiuni, dar și de faptul că suntem diferiți, cu preocupări și așteptări diferite, vă propunem două trasee, pentru ca fiecare participant să se simtă confortabil susținând acest proiect”, transmit organizatorii acestui eveniment – Asociația 1leu.org.
Traseul pentru cei care vor să alerge simbolic pentru a susţine cauza (2 kilometri) are startul în față la Zoo, se urmează drumul pietruit până la kilometrul 1, apoi întoarcerea se face pe același traseu. Punctul de întoarcere va fi semnalizat de voluntari.
Traseul pentru alergătorii amatori, profesioniști sau practicanți de alt sport, care doresc să îmbine plăcerea unei alergări cu posibilitatea de a strânge fonduri pentru spitalul copiilor (4-6 kilometri) are startul tot în față la Zoo și se urmează drumul pietruit până la kilometrul 2, respectiv 3, apoi întoarcerea se face pe același traseu. Punctul de întoarcere va fi semnalizat de voluntari.
Pentru ce sunteți chemați la alergare? Este vorba de un proiect prin care inițiatori săi vor să pună bazele unui spital doar din fonduri private. Pentru aceasta au nevoie de 80.000.000 lei. Spitalul se va construi la Bucureşti şi va avea 50 de paturi, două săli de operaţie complet echipate, secţie de radioterapie şi secţie de transplant medular.
Timişoara a apărut pe harta oraşelor care aleargă pentru Spitalul Copiilor în iulie 2015, iar de atunci, lună de lună s-a donat pentru construcţia primului centru de oncologie pediatrică.
Mai multe detalii despre inițiativa construirii acestui spital găsiți aici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!