Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au amendat, într-o singură zi, trei tineri cu vârste între 19 și 28 de ani, care au fost prinși lipind afișe pe stâlpii din oraș.
„Cele trei persoane, cu vârste cuprinse între 19 și 28 de ani, din care două din Timișoara și una din Aninoasa, au amplasat afișe publicitare referitoare la un eveniment care se desfășoară în noaptea dintre ani într-un club din oraș, pe stâlpii de iluminat de pe Bd. Regele Ferdinand și pe stația RATT de la Catedrala Mitropolitană”, transmit reprezentanții Poliției Locale.
Cei doi s-au ales cu amenzi de câte 500 de lei, conform Legii 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate, care prevede în astfel de situații sancțiuni între 500 și 5.000 de lei. Legea spune că este interzisă amplasarea de afișe și panouri publicitare în alte locuri decât cele autorizate și fără a se deține toate documentele necesare din partea primăriei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!