Consilierii locali vor decide dacă aprobă, la următoarea ședință, un proiect de hotărâre privind „instituirea taxei speciale pentru promovarea turistică a municipiului Timișoara pentru anul 2018”.
Care vor fi consecințele? Vor crește practic tarifele de cazare, pentru că noua taxă „se calculează prin aplicarea cotei de 2% la tarifele de cazare, exclusiv TVA, practicate de unitățile de cazare pentru fiecare zi de sejur a turistului și se datorează pentru întreaga perioadă de cazare”.
Potrivit șefului Direcției Fiscale din cadrul Primăriei Timișoara, Codul Fiscal spune că administrațiile publice locale pot să instituie o astfel de taxă, aplicând-o, de fapt, la tariful de cazare.
„În Codul Fiscal era taxă hotelieră, acum nu mai există, dar consiliul local o poate institui. Un consilier local a venit și a propus să fie 2% la tariful de cazare. Se adună cam 2,5 milioane de lei pe an, bani cu care poate fi susținut Infocentrul Turistic, programul cultural Timișoara 2021”, ne-a declarat Adrian Bodo. Potrivit șefului Direcției Fiscale, taxa specială nu a mai fost aplicată de doi ani.
Viceprimarul Dan Diaconu spune că o astfel de taxă este obișnuită în Europa și în lume, dar și în multe orașe din România.
„Susținerea unei activități susținute de promovare a orașului și atragere a turiștilor este în beneficiul operatorilor, hotelierilor, a economiei locale în general. Sumele obținute prin aplicarea acestei taxe, care este plătită de persoanele care se cazează în unități hoteliere din Timișoara, vor fi utilizate tocmai în acest scop. Ne propunem o prezență substanțială a Timișoarei la târgurile de turism, o imagine cât mai bună în mass-media internațională, dar și evenimente și materiale de promovare de calitate”, a explicat Diaconu pentru tion.ro.
Ce spun cei care doresc ca turiștii să plătească o taxă în Timișoara?
„Programul cultural TM2021 este construit în jurul oamenilor, al locurilor unde locuiesc și se întâlnesc și al modului în care formează conexiuni unii cu ceilalți, cu împrejurimile lor și continentul pe care se află. Prin conceptul denumit metaforic «Luminează orașul prin tine!» creăm intervenții culturale relevante atât pentru europeni, care își pot redescoperi identitățile din noi unghiuri, cât și pentru concetățenii noștri. Împreună, pornim într-o călătorie fascinantă ghidată de o nouă generație de artiști implicați social, alături de care analizăm aceste urgențe (…) În vederea atingerii obiectivelor propuse prin intermediul Strategiei TM2021, precum și promovării în condiții cât mai bune a evenimentelor și obiectivelor, precum și diversificarea serviciilor oferite, în parteneriat cu furnizorii locali din domeniul turismului și culturii, a fost identificată necesitatea impunerii unei taxe, dedicată turismului timișorean. Sumele astfel obținute vor servi totodată pentru realizarea unei strategii de dezvoltare pe termen mediu și lung, corelate cu strategia culturală TM2021”, se arată în expunerea de motive anexată proiectului de hotărâre, semnată de primarul Nicolae Robu, consilierul local Radu Dimeca și viceprimarul Dan Diaconu.
Prin instituirea taxei, se urmărește „creșterea numărului de turiști în Timișoara”, „creșterea duratei de ședere a turiștilor în Timișoara”, „creșterea veniturilor obținute din turism în Timișoara”, „creșterea calității serviciilor publice și crearea de noi servicii publice destinate turiștilor”.
Taxa specială pentru promovarea turismului în Timișoara ar urma să fie plătită de persoanele care beneficiază de servicii de cazare, urmând a se reține, încasa și vira la bugetul local de către unitățile de cazare care desfășoară activități specifice pe raza Municipiului Timișoara. Prin unitate de cazare se înțelege hotel, hotel-apartament, motel, vile turistice, cabane, campinguri, pensiuni turistice, pensiuni agroturistice, precum și orice alte structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică.
„Taxa specială pentru promovarea turismului în municipiul Timișoara se va calcula de către unitatea de cazare prin aplicarea unei cotei de 2% la tarifele de cazare, exclusiv TVA, practicate de unitățile de cazare pentru fiecare zi de sejur a turistului și se datorează pentru întreaga perioada de cazare. Pentru neplata la termenul scadent a taxei speciale se datorează majorări de întârziere. Unitatea de cazare are obligația de a depune lunar, o Declarație-decont la registratura Direcției Fiscale a Municipiului Timișoara, până la data de 10, inclusiv, a lunii următoare celei în care s-a colectat taxa”, se arată în proiectul de hotărâre.
Amenzile sunt între 70 și 279 de lei pentru depunerea peste termen a declarațiilor-decont și între 279 și 696 de lei pentru nedepunerea declarațiilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!