Imaginat, din cel mai pur élan donquijotesc de regretatul Cosmin Lungu, festivalul Street Delivery eliberează strada cu nume princiar de maşini, o curăţă de urme de anvelope, miros de gaz de eşapament, zgomot de claxoane, pete de ulei, mătură graba, stresul, tupeul şi isteria traficului de la ora amiezii, apoi o livrează, veselă şi aerisită, artiştilor, imaginaţiei, publicului.
Acum 5 ani avea loc prima ediție a unui festival care, până și prin numele său, promitea să livreze gratuit artă în stradă: Street Delivery. În fiecare an, într-un weekend de iunie, Fundația Cărturești detonează bomba cu viaţă chiar pe caldarâmul străzii Florimund de Mercy.
“În 2011 oferim Timişoarei cea de-a cincea ediţie Street Delivery, în zilele de 11 și 12 iunie. De la graffiti la beat box, prin lecturi publice şi concerte de muzică electronică, bătaie cu apă şi ateliere pentru copii, ediţia 2011 este dedicată tocmai artei străzii, cea care înseamnă libertate creativă şi responsabilitate în egală măsură. Arta străzii are capacitatea de a ne face să ne simţim solidari unii cu alţii şi cu oraşul pe care îl creăm zi de zi. Arta străzii e semn că oraşul are puls. Ei îi dedicăm Street Delivery 2011. Şi fiecăruia dintre voi, cei care veţi intra sâmbătă, 11 iunie şi duminică, 12 iunie 2011, în strada – de nerecunoscut – Mercy”, precizează organizatorii festivalului.
Programul celor două zile de bucurie urbană începe la 10:30, cu atelierele pentru copii, până după prânz, când le iau locul atelierele şi performance-urile de varii arte şi lecturile publice.
Seara şi până la miezul nopţii e vremea concertelor: sâmbătă – DJ Limun şi Aria Urbană, iar duminică – Seba Hamburger feat. Anca Lăzărescu, Anonim TM, Matze şi Beat Bang!, cu proiecţii Cristian Ienciu.
”Street Delivery e încercarea noastră de a întoarce strada, măcar pentru două zile din an, către omul-pieton, în ipostaza lui naturală. Aşa că o închidem pentru maşini şi o deschidem pentru tine”, subliniază Anca Pol, PR Cărtureşti Timişoara.
Fix o luna pana la Street Delivery
Culoare si veselie pe strada Mercy din Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!