În 2014, voluntarii United Way din Timișoara au strâns fonduri și au sprijinit programe care au îmbunătățit viața a peste 800 de copii, adulți și vârstnici, aflați în dificultate. Într-un an, aproape 100 de copii au beneficiat zilnic de masă caldă; peste 40 de tineri s-au bucurat de cursuri de formare profesională; mai mult de 200 copii și tineri bolnavi de cancer au avut parte de activități zilnice de suport; în jur de 200 de vârstnici au făcut fizioterapie și gimnastică medicală și aproximativ 250 de persoane fără adăpost au fost asistate psihosocial.
Aceste rezultate au fost obținute prin susținerea unor proiecte precum: „Învață pentru a reuși”, „Perfuzia zilnică de speranță, distracție și reintegrare pentru copiii și tinerii afectați de cancer”, „Sănătate pentru toți!”, „Adăpostul de tranzit”, „Copiii cresc mai bine la școală!”.
United Way România este o fundaţie românească independentă. „Misiunea noastră este îmbunătăţirea calităţii vieţii în comunitate prin încurajarea donaţiilor individuale, corporatiste şi a voluntariatului, pentru ca toată lumea să aibă şanse egale la educaţie, sănătate şi un venit decent. Alături de 55 de companii, 3.000 de donatori şi 950 de voluntari, în 2013 United Way a ajutat aproximativ 7.800 de persoane în situaţii de risc din Bucureşti, Cluj şi Timişoara pentru a pune în practică principiul că „mai bine” nu poate exista decât dacă înseamnă mai bine pentru toţi”, transmit reprezentanţii fundaţiei.
Proiectul „Copiii cresc mai bine la şcoală” a ajutat-o şi pe Alina, o elevă în clasa a IX-a la liceu. Ea face parte dintr-o familie cu condiţii precare de trai, alături de mama sa şi cei trei fraţi. Familia a fost părăsită de către tată, care lucra ocazional, pentru a cumpăra băuturi alcoolice. Deoarece mama lucrează, nu se poate ocupa de educația acestora.
De aceea Alina și cele 2 surori ale sale vin zilnic la Centrul de zi, unde beneficiază de sprijin în pregătirea temelor, o masă caldă zilnică și rechizite. Alina este unul dintre copiii talentați la desen și datorită acestei abilități a câștigat un concurs în urma căruia a obținut un premiu care a constat într-o tabără la mare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!