Peste 500 de oameni de afaceri, manageri şi antreprenori din diverse domenii sunt aşteptaţi la Timişoara Business Days, ce va avea loc pe parcursul a două zile, pe 28 şi 29 martie, la Centrul Regional de Afaceri Timişoara.
Păstrând conceptul de eveniment de până acum, Timişoara Business Days se va derula pe parcursul a două zile si va cuprinde un număr de cinci conferinţe: patru conferinţe pe teme de antreprenoriat şi management şi o conferinţă cu tematică specială, dedicată managerilor de resurse umane. De asemenea, vor avea loc 16 workshop-uri, două lansări de carte şi o masă rotundă televizată cu 20 de invitaţi speciali antreprenori şi manageri de top. La finalul prezentărilor, în seara ambele zile se vor desfăşura trei tipuri de sesiuni de business networking. Este vorba de o sesiune organizată sub forma unor micro-întâlniri a câte 3 minute între 50 de oameni, o sesiune de networking de tip open după modelul BNI şi o sesiune de networking B2B cu o componenta internaţionala (matchmaking business-to-business).
Până la această oră au fost anunţaţi peste 70 de speakeri şi peste 80 de parteneri ce vor fi prezenţi la eveniment. La această ediţie vor fi prezenţi o serie de speakeri internaţionali cu experienţă: Marius Mohr (cercetător inginerie civilă, Fraunhofer IGB), Stephan Thomas (Manager Regional EMEA, Grupul Bosch), Robert Stein (Director S&P Consult GmbH Germania). Printre speakerii confirmaţi deja se numără: Vasile Iuga, Gabriel Biriş, Marius Ghenea, Loránd Soares-Szász, Bogdan Comănescu, Ciprian Stavar, Călin Biriş, Ivan Patzaichin, Teodor Frolu, Andy Szekely, Cristian Oneţiu, Florentin Banu, Mihai Stănescu, Adrian Florea, Mădălina Uceanu, Eusebiu Burcaş, Adela Jansen.
Citiți principiile noastre de moderare aici!