Chiar dacă în materie de semnături, legea română, una dintre cele mai restrictive din Europa, obligă la un număr total de 25.000, membrii organizaţiei sunt foarte optimişti. Andrei Ursoiu, preşedintele Noii Drepte Timişoara, apreciază că, în proporţie de 80%, treaba e rezolvată, astfel încât, peste câteva luni, dosarul complet de înscriere să ajungă la Registrul Partidelor Politice din Bucureşti.
„Filiala noastră are doar 50 de membri activi, în schimb susţinători există la Timişoara de ordinul a câteva sute”, arată Ursoiu. Toţi aceştia se vor putea prezenta, de vineri, în Piaţa Libertăţii din Timişoara, acolo unde va fi instalat un stand de strângere de semnături în favoarea Partidului Naţionalist. Comisia de ordine publică de la nivelul Primăriei Timişoara a avizat favorabil solicitarea Noii Drepte de a amplasa un stand pe domeniul public. Acesta va rămâne în Piaţa Libertăţii timp de o săptămână, naţionaliştii aşteptându-şi simpatizanţii în fiecare zi, de la ora 12.00 la 20.00.
Singuri în alegeri
Lucrurile par a nu fi decise în amănunt în privinţa Partidului Naţionalist. Chiar dacă formaţiunea va prelua cu siguranţă obiectivele Noii Drepte, platforma nu este definitivată. Ceea ce se ştie însă sigur este intenţia de participare la viitoarele alegeri, locale şi generale, din 2012. Mai mult decât atât, cei de la Noua Dreaptă exclud o posibilă alianţă cu o altă formaţiune politică de dreapta, care ar putea să le asigure un scor mai confortabil la finele procesului electoral.
„Nu este posibilă deocamdată niciun fel de colaborare cu România Mare, mai ales după atacurile apărute în presă ale lui Vadim Tudor la adresa Noii Drepte, după cum este exclusă o alianţă cu PNG sau Tineretul Liberal, aşa cum s-a mai vehiculat”, a ţinut să precizeze Andrei Ursoiu.
Filiale ale mişcării Noua Dreaptă există aproape în toate judeţele din România, inclusiv în Harghita sau Covasna.
Noua Dreaptă Timişoara s-a manifestat vizibil, şi mai ales vocal, cu nici o lună în urmă, atunci când, pe 23 octombrie, filiala a organizat un marş de protest împotriva infracţionalităţii crescânde şi a mafiei imobiliare din oraş.
M. Horescu
Citiți principiile noastre de moderare aici!