Întâlnirea are o vechie tradiţie, ajungând la ediţia cu numărul 28. Organizatori sunt cei de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara, dezbaterile având loc în perioada 17-19 mai. Conferința internațională B.A.S. British and American Studies va reuni mai mult de 100 de specialiști, din peste 20 de țări. Aceștia vor prezenta lucrări în secțiunile de Literatură britanică, Literatură americană, Lingvistică, Studii de traductologie, Studii de gen, Studii culturale și Metodica predării englezei ca limba străină. Pe lista discursurilor sunt incluse şi cele ale unor specialişti de primă mână de la Universitatea „Al. I Cuza” din Iași, Universitatea „Ismail Qemali” din Vlora, Albania și San Francsico State University, SUA.
Programul conferenței este disponibil aici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!