Ajuns la cea de-a treia ediție, Festivalul Ceau, Cinema! va avea loc în perioada 14 – 17 iulie, la Timișoara și Gottlob. Cinefilii se vor putea bucura de o mulțime de filme reușite, dar și de workshop-uri, dezbatere sau evenimente în aer liber.
După cum se știe Ceau, Cinema! are și o secțiune competițională, iar producătorii sau regizorii care vor să participe la ediția de anul acesta pot să-și înscrie peliculele. Există câteva reguli. Filmul trebuie să fie de lungmetraj (ficțiune, non-ficțiune sau animație) și să fie realizat în 2015 sau 2016.
„Producătorul sau distribuitorul ce deţine drepturile de proiecţie ale filmului trebuie să completeze formularul de înscriere, să trimită un link / screener pentru vizualizarea filmului și un sinopsis până cel târziu în data de 1 mai 2016, la adresa festival@ceaucinema.ro, sau să trimită în format hard-copy cele solicitate mai sus, la adresa Asociația Pelicula Culturală, Str. Take Ionescu, nr. 10-16, Sc. A, Et. 6, Ap. 20/A Timișoara, 300070, România”, au transmis organizatorii.
De asemenea, sunt vizate pelicule din țările care au avut minorități în regiunea Banatului, adică Armenia, Austria, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Germania, Israel, Italia, Polonia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Turcia, Ucraina sau Ungaria. Selecționerul competiției este criticul de film Ionuț Mareș.
„Am creat această secțiune competițională interetnică pentru a reflecta Banatul multicultural şi diversitatea cinematografiei europene, printr-un cocktail de filme colorat, atractiv și mai ales provocator. Anul acesta acordăm și un premiu special pentru film independent sau de debut, oferind astfel o rampă de lansare tinerelor talente”, au mai declarat organizatorii evenimentului.
Marele Premiu al competiției este stabilit de un juriu format din trei personalități din lumea filmului și este în valoare de 1.000 de euro. De asemenea, există și Premiul Publicului, care constă în 500 de euro. Trofeul pentru film independent sau de debut, care va fi acordat pentru prima oară la ediția din 2016, vine cu un premiu de 500 de euro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!