Evenimentul are loc în Librăria Cartea de nisip din Timişoara. Alături de autor vor fi prezenţi Adriana Babeţi, Victor Neumann şi Cornel Ungureanu, întâlnirea fiind moderată de Robert Şerban.
„Cartea lui Adam Burakowski este o carte despre o dictatură şi un dictator, dar nu numai. Dictatura lui Nicolae Ceauşescu ne oferă şi o perspectivă de istorie politică, alături de explicaţiile necesare privind felul în care a funcţionat regimul ceauşist folosindu-se frica, manipularea şi falsul naţionalism. Fără îndoială, cititorul acestei cărti va fi răsplatit”, notează Stejărel Olaru, autor al prefaţei volumului.
„Volumul, dedicat integral comunismului românesc din perioada lui Nicolae Ceauşescu, reprezintă o analiză comparată de tip istoric şi politic realizată de un specialist consacrat în istoria comunismului din Europa Centrală şi de Est. Pe baza unei bibliografii vaste şi a unor izvoare de o mare diversitate, Adam Burakowski ne oferă nu doar o istorie a comunismului românesc, ci şi o carte despre puterea absolută al cărei unic scop este consolidarea perpetuă a puterii. În versiunea română, cartea a apărut în vara acestui an la Editura Polirom, în traducerea lui Vasile Moga”, precizează organizatorii evenimentului.
UPDATE. Din cauza unor probleme personale ale autorului evenimentul a fost anulat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!