Mercy, din Piața Unirii, timp de 4 zile, în perioada mai-iunie.
Asociația Sinaptica, împreună cu partenerii săi, Asociația Regia Artistică Timișoreană și Universitatea de Vest din Timișoara au dat startul atelierelor creative din cadrul proiectului „Basme din Banatul multicultural. Lecturi și reinterpretări urbane”, iar primele workshop-uri vor avea loc azi, 8 mai, de la ora 16.00, la Ambasada. La aceste ateliere, scriere creativă și eseu fotografic, vor participa 20 de elevi din 4 licee din Timișoara, Liceul Pedagogic „Carmen Sylva”, Liceul Teoretic „Bartók Béla”, Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” și Liceul Teoretic „Dositei Obradovici”, alături de profesorii lor, Iuliana Galeș, Elena Ligia Jebelean, Melinda Rumpel Moldoveanu și Codruța Pop.
Activitățile cu elevii de la unități reprezentative ale învățământului preuniversitar din Regiunea Vest și semnificative pentru Banatul multicultural vor continua cu o tabără urbană, ce se va desfășoară în perioada vacanței de vară. Timp de 5 zile elevii vor vizita câteva localități din zona Banatului și vor interacționa cu etnologi și artiști vizuali în curtea Galeriei de Artă Jecza.
„Proiectul «Basme din Banatul multicultural. Lecturi și reinterpretări urbane» a pornit de la basmele culese în două volume, «Basme din Banat» de Otilia Hedeșan și „Banatul multicultural astăzi. Basme și povestiri” de Eliana Popeți, și urmărește să le reinterpreteze prin intermediul tehnicii Creative Writing – rescrierea basmului într-o cheie modernă și a eseului fotografic – repovestirea basmului într-o serie de fotografii. Echipa proiectului a ales aceste metode de abordare interdisciplinară și interculturală deoarece dorește să crească interesul tinerilor pentru lectură și în același timp să promoveze patrimoniul cultural imaterial local și accesul publicului tânăr la acesta”, declară organizatorii.
Reinterpretările urbane și actuale ale vechilor basme bănățene ale elevilor participanți vor intra într-un concurs, iar cele mai creative 10 reinterpretări vor fi recompensate cu premii în valoare de 5.000 lei.
„Basme din Banatul multicultural. Lecturi și reinterpretări urbane” este un proiect co-finanțat de către Administrația Fondului Cultural Național. Perioada de derulare a proiectului: martie – noiembrie 2018.
Lansarea proiectului „Basme din Banatul multicultural. Lecturi și reinterpretări urbane” a avut loc pe 27 martie, în amfiteatrul A01, la Universitatea de Vest din Timișoara.
Asociația SINAPTICA a fost înființată în 2015, la inițiativa unui grup de experți din domeniile cultură, educație și formare profesională. Regia Artistică Timișoreană, înființată în anul 2014, susține și promovează tinerii artiștii și accesibilitatea actului cultural în spațiul public. Universitatea de Vest din Timișoara care este cea mai mare universitate din vestul țării.
Mai multe detalii despre proiect, pot fi accesate aici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!