Din 5 septembrie, fiecare elev din Buziaș va primi o tabletă, în timp ce dascălii vor intra în posesia a câte unui laptop. Au fost achiziționate de către Primăria Buziaș 626 de tablete pentru toți elevii, începând cu cei din clasa 0, până la liceenii de clasa a XII-a. La fel, cadrele didactice titulare vor fi primi laptopuri, fiind procurate 62 de astfel de gadgeturi.
Valoarea de achiziție a tabletelor și laptopurilor a fost de 860.000 lei, sursa de finanțare provenind din fonduri europene conform reprezentanților Primăriei Buziaș.
„Educația ocupă un loc prioritar în preocupările noastre și de aceea investim în formarea tinerei generații, care trebuie să se bucure de cele mai bune condiții de studiu. În același timp, continuăm lucrările la Școala cu clasele V-VIII de pe Strada Republicii, astfel încât anul viitor să poată fi dată în folosință, împreună cu sala de sport din incintă”, a declarat primarul Sorin Munteanu.
Primăria Buziaș este prima localitate din Timiș care face acest demers pentru cadrele didactice și elevi. Laptopuri sau tablete au ajuns la elevii din județ, în funcție de nevoi, în perioada școlii online din pandemia Covid, majoritatea având termen de restituire.
Citiți principiile noastre de moderare aici!