Hora de duminică în vatra satului e de multă vreme doar o scenă din emisiunile folclorice filmate prin Muzeul Satului şi tot mai mulţi sunt românii care dau cu dreptu-n stângul la o adică, pe muzică populară. Dar cum perspectiva de a petrece o nunta întreagă ţintuit pe scaun în faţa sarmalelor şi fripturilor, în vreme ce alţii se distrează dansând şi chiuind nu e tocmai de invidiat, din ce în ce mai numeroşi sunt cei care se apucă să înveţe paşii de doi, de horă sau de brâu.
La Timişoara, printre cei care vă pot ajuta să străluciţi pe ringul de dans la o nunta sau în orice împrejurare unde muzica populară dă tonul se numără Compania D’arte, care organizează începând de miercuri, 14 septembrie, şi sâmbătă, 17 septembrie 2011, două noi serii de cursuri de dansuri populare pentru adulţi. « Cursanţii vor putea învăţa dansuri din zona de câmpie a Banatului (pre loc, soroc, întoarsă, lentă, ardelene) şi din Banatul montan (hora, de doi, ardeleana, brâu de băieţi) , precizează Mariana Luca, manager de proiect. La cerere, participanţii la curs pot învăţa şi dansuri din celelalte zone ale ţării, Moldova, Oltenia, Dobrogea, Ardeal, şi din subregiuni precum Bihor, Maramureş, Oaş, Făgăraş etc. »
Lecţiile de dansuri populare se desfăşoară la Casa Tineretului din Timişoara şi sunt predate de profesorul Gheorghe Ancuţa, prim solist şi coregraf la Ansamblul Profesionist „Banatul”. Cursul este conceput în module de o lună, care pot continua, în funcţie de dorinţele cursanţilor de a ajunge la un nivel avansat. Un atelier de dans popular se desfăşoară în 2 ore/săptâmână şi costă 25 de lei, astfel încât taxa pentru un modul de o lună, cu 4 ateliere (în total 8 ore= ajunge la 100 de lei. Prima serie de cursuri va începe miercuri, 14 septembrie, între orele 19-21, iar cea de-a doua sâmbătă, 17 septembrie, între orele 11-13. Înscrieri şi informaţii, la tel. 0720762073.
Citiți principiile noastre de moderare aici!