Sub comanda „Onor Cărţii!”, deschiderea oficială a Zilelor Bibliotecii Judeţene Timiş va avea loc luni, 24 ocotombrie, la ora 18, la Garnizoana Timişoara, într-o ceremonie organizată de BJT împreună cu instituţia gazdă, Brigada 18 Infanterie Banat şi Cercul Militar Timişoara.
Marţi, 25 octombrie, la ora 12, va avea loc inaugurarea filialei din cadrul Casei Tineretului (Str. Arieş nr. 9) a Bibliotecii Judeţene Timiş, reamenajată în condiţii deosebite. Cu acest prilej, vor fi prezentate noile colecţii de manuscrise intrate în patrimoniul instituţiei, documente semnate de Constantin Noica, Adrian Marino, Nicolae Breban, Nina Cassian, Ştefan Augustin Doinaş – parte a corespondenţei donate de către Virgil Nemoianu Bibliotecii Judeţene Timiş, a precizat directorul instituţiei, Tudor Creţu.
În aceeaşi zi, la ora 16, la Secţia de Arte Deliu Petroiu (Intrarea Doinei nr. 19 – Piaţa Mărăşti) va avea loc un eveniment neobişnuit, intitulat „Lectură pentru nevăzători”: inaugurarea noii serii de aparate Daisy consacrate nevăzătorilor, acţiune realizată în colaborare cu Asociaţia Nevăzătorilor din România, filiala Timişoara.
Miercuri, 26 octombrie, de la ora 13, în sediul Clădirii Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Timişoara (Str. Gh. Lazăr nr. 9B, etajul VII, sala de conferinţe), sub genericul „Texul ca imagine” va avea loc vernisajul unei expoziţii de carte veche şi proiecţie de mini-documentare despre patrimoniul Bibliotecii Judeţene Timiş, realizate de TVR Timişoara. Vor prezenta Lucian Ionică, directorul TVR Timişoara, Tania Ţunaş, realizator mini-documentare şi Tudor Creţu, manager BJT.
Joi, 27 octombrie, de la ora 18, Librăria Sevatia’s Books (Str. Mărăşeşti nr. 14, Piaţa Unirii) va găzdui lansarea Fototecii BJT — fotografii (documentare şi artistice) consacrate lui Şerban Foarţă (fotografii şi concepţie grafică de Mihaela Tarhuna). Prezintă Ion Bogdan Lefter şi Tudor Creţu.
Vineri, 28 octombrie, între orele 12 – 16, la sediul central al BJT (Piaţa Libertăţii nr. 3, etajul II), în cadrul American Corner, va fi vernisată expoziţia de carte în limba engleză „Open books, open minds”.
Biblioteca Judeţeană Timiş a fost fondată în 1904. În prezent, BJT deţine un fond de carte de peste 750.000 de unităţi bibliografice şi are înregistraţi mai mult de 9.000 de utilizatori activi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!