Fostul preşedinte al Curţii de Apel Timişoara, Lidia Barac, acum secretar de stat în Ministerul Justiţiei, şi Gheorghe Florea, preşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România, au luat parte la eveniment pentru a le prezenta celor din sală câteva dintre prevederile Legii 202 din 2010 care prevede unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor. La conferinţă erau aşteptaţi şi ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, şi procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, însă aceştia nu au mai ajuns la evenimentul de la Timişoara.
Lidia Barac a precizat că intrarea în vigoare legii justiţiei, din 26 noiembrie, va avea un impact important asupra demersurilor din justiţie, în sensul că procesele vor dura mai puţin. „Legea vizează calitatea unor proceduri care vor deveni mult mai fluide. Vor intra în vigoare norme cu efect direct de scurtare a procedurilor, efectul urmărit vizând deblocarea proceselor din justiţie”, a explicat secretarul de stat.
Gheorghe Florea, preşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România, a spus că un aspect important al legii justiţiei constă în proba timpului. „Odată cu trecerea vremii, legea se va sedimenta şi atunci se va cunoaşte utilitatea ei. Se ştie că noi, cei din justiţie, suntem mai conservatori. Legea este perfectibilă, iar noi putem să conservăm ceea ce este mai bun din ea şi putem adăuga la viitoarele reforme în justiţie pentru a avea un stat cu adevărat democratic şi civilizat”, a afirmat acesta.
La Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative a UVT au fost organizate luni două mese rotunde, la care au participat studenţi şi personalităţi în domeniu – „Mica reformă în justiţia civilă” şi „Mica reformă în justiţia penală”. Au luat parte la eveniment jurişti proveniţi din mediul universitar, dar şi din cel profesional (magistraţi, avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti, mediatori, consilieri juridici), precum şi studenţii interesaţi de reformele din domeniul judiciar.
M. M. Hojda
Citiți principiile noastre de moderare aici!