Vă reamintim că Legea lustraţiei a fost adoptată în februarie 2012 şi transmisă la promulgare în martie 2012, iar în 7 mai Curtea Constituţională a considerat această lege neconstituţională.
În aceste condiţii, legea s-a întors în parlament, unde a fost respinsă de Senat, în februarie 2013. Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz, a respins la rândul ei această lege, cu 233 de voturi pentru şi 73 împotrivă.
Conducerea Societăţii Timişoara susţine că rezultatul era absolut previzibil, în condiţiile în care niciun parlamentar nu a înregistrat un alt proiect al Legii lustaţiei.
„Era absolut previzibil. În primul rând acest demers al Parlamentului a fost absolut inutil. A trecut prin ambele Camere un proiect care a fost respins de Curtea Constituțională a României. Curtea a spus în încheiere că pentru a trece un proiect de Lege a lustrației ar trebui înregistrat alt proiect, pentru că acesta a primit aviz negativ în totalitate. Parlamentul ar fi trebuit să dea un alt număr proiectului și atunci am fi putut avea cu adevărat un proiect pentru Legea lustrației. (…) Este doar o bătaie de joc la adresa Legii lustrației, la adresa lustrației și la adresa noastră, care am făcut acest proiect și ne-am implicat vreme de aproape 10 ani pentru a avea un astfel de proiect”, a declarat preşedintele Societăţii Timişoara, Florian Mihalcea.
Proiectul Legii lustraţiei a ajuns în Parlament în 2005, la 15 ani după Proclamaţia de la Timişoara. Legea stipula limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele ce au făcut parte din structurile de putere ale fostului regim comunist.
Legea lustratiei, aprobata de Parlament
Concluzia Societatii Timisoara: buna, rea, avem o Lege a lustratiei
Citiți principiile noastre de moderare aici!