Reprezentanţii firmelor din Timiş au discutat miercuri cu Lucian Mihoc, şeful ISU Banat, despre legislația din domeniul protecţiei la incendiu şi a obligaţiilor pe care deţinătorii le au legate de autorizarea activităţilor economice în acest domeniu. Întâlnirea a fost organizată de CCIA Timiş şi a avut ca teme legislația specifică avizării și autorizării; obligația obținerii autorizației de securitate la incendiu și sancțiunea contravențională pentru firmele care funcționează fără această autorizație; categoriile de construcții și amenajări care se supun avizării și autorizării; respectiv Legea nr. 28/2018 privind apărarea împotriva incendiilor.
„Continuă seria de evenimente de informare pe a veni în sprijinul beneficiarilor, proiectanților și executanților de construcții în principal care se supun avizelor autorizării. Vrem să oferim cât mai multă transparență și cât mai mult sprijin în ceea ce înseamnă anumite probleme identificate și de a realiza o comunicare bilaterală și de a ne transmit problemele cu care se confruntă și, bineînțeles. a transmite și problemele cu care ne confruntăm noi în relația cu proiectanții în general”, a declarat Lucian Mihoc, șeful ISU Banat.
Despre importanţa unor asemenea întâlniri între mediul de afaceri şi autorităţi a vorbit preşedintele executiv al CCIA Timiş, Florica Chiriţă.
„Este un eveniment important pentru noi, dar și pentru întreaga comunitate de afaceri din județ. Este un eveniment în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență, știm că cele mai mari probleme sunt în acest domeniu, și spun în acest domeniu pentru că se pierd vieți, și cu efortul celor de la ISU există posibilitatea ca aceste evenimente urâte să dispară. Organizăm astfel de evenimente în fiecare an pentru a preveni mediul de afaceri, pentru a lua toate măsurile ca aceste întâmplări să nu aibă loc. Este al cincilea eveniment pe care îl organizăm în cadrul programului de instruire și informare a mediului de afaceri privind legislația națională și europeană”, spune Florica Chiriță, președintele executiv al CCIA Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!