Hotărârea de guvern pentru exproprierile de pe traseul Centurii de sud a fost aprobată vineri, 13 decembrie. Prevede, de fapt „declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național «Varianta de ocolire Timișoara-Sud»”. Actul normativ spune că „sumele individuale estimate de expropriator, aferente despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată (…) situate pe raza Municipiului Timișoara și a localităților Sânmihaiu Român, Șag, Giroc, Moșnița Nouă și Ghiroda, sunt în cuantum total de 31,8 milioane de lei și sunt alocate de la Bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor”. Banii vor ajunge la proprietarii de terenuri în cel mult 30 de zile de la data solicitării acestora. În hotărâre a fost aprobată inclusiv lista cu parcelele proprietate privată, pe care se găsesc inclusiv primarul și viceprimarul din Giroc.
De la două la patru benzi
Centura de sud a orașului ar trebui să aibă câte două benzi pe sens, în total patru, pentru ca circulația să se desfășoare în condiții normale într-un oraș de mărimea Timișoarei. După un studiu de trafic întocmit de CNAIR, s-a decis că e suficient să se facă o singură bandă pe sens. Proiectul a rămas așa, iar acum este prea târziu pentru a fi schimbat. Acest lucru ar însemna iarăși blocarea investiției care trebuie să înceapă cât mai repede, crede primarul Nicolae Robu.
„Nu este oportun să se schimbe proiectul acum. (…) Trebuie făcut un proiect de extindere, dar nu mai putem să stăm pe loc acum și să ne apucăm de modificat proiectul, că ne-ar mai lua încă poate doi ani până să facem lucrările respective. Modificarea proiectului ar presupune probabil și modificarea la nivelul exproprierilor. Nu știu în ce măsură s-a ținut cont acum că centura trebuie să devină de patru benzi. După ce o vom avea, ar trebui să se mai facă alături un drum de două benzi. Așa e rațional, ca alături să se mai facă două benzi”, a explicat edilul-șef.
Deocamdată, pe traseul viitoarei centuri lucrează numai arheologii. Primarul este convins că nu se vor face descoperiri atât de importante încât să nu se poată da drumul lucrărilor de construire a drumului.
Contractul pentru Centura de sud a fost semnat exact în urmă cu un an, în decembrie 2018. Licitația pentru proiectare și execuție a fost câștigată de societatea Tirrena Scavi, la un preț de 324 de milioane de lei cu tot cu TVA. Șantierul ar trebui să țină 24 de luni, iar firma constructoare va oferi o garanție de 10 ani. Lungimea viitoarei șosele de ocolire cu câte o bandă pe sens va fi de 25,69 de kilometri.
Articole pe aceeași temă:
http://www.tion.ro/centura-de-sud-proiect-plin-de-greseli-publicat-de-expertii-ministerului-transporturilor/2270457
Trimite articolul
Xok da cine a gandit proiectul cu 2 benzi? Cred ca astfel de date trebuie facute publice
In teren efectiv s-au apucat de lucru? de povesti dinastea nemuritoare suntem satui.
nu se apuca de lucru pana nu vine AC ( autorizatia de constructie) care se emite DUPA ce se fac exproprierile, dupa ce se dau banii la proprietari, se intabuleaza terenul pe noul proprietar statul roman si vin toate avizele necesare
-
Sunt total in alte doemnii de activitate si totusi ma intreb… Nu trebuia mai intai efectuate exproprierile, banii dati oamneilor si apoi licitatia? Firma constructore, sa inteleg, ca sta la cherelemul Statului Roman sa inceapa lucrarile, cand se gata aranjamentele? Ma gandesc ca poate oamenii vor sa ia alte lucrari… Ce eficienta!
bah @Emuitz,tot USR-ul le-a bagat pesedeistilor mita in buzunare !? :)))USR-ul a vandut toata industria si agricultura ex.comunista prin mafia FPS pesedista !?Bhaaa @Emuiutz,flota pe care au vandut-o Iliescu,Vacaroiu si FPS,tot USR-ul e davina ? :))))psd cu doi presedinti de partid mafiot,condamnati la puscarie,ca plm sorros si statul paralel,asa-i ?
2 benzi centura timisorii…wow…bine ca nu doare prostia…
Incompetenți. Într-o o firma privata nic măcar portar
Solutia o avea in buzunar si acum 4-5ani cand facea “centura” cu senatoarea de Timis,Gorghiu!
Ai gasit tu robule solutia! De cand esti tu primar bolojan a terminat primul inel de centura si a demarat din 2015 demersurile pentru inelul 2 de centura, in regim de sosea de mare viteza care va lega oradea de autostrada A3, Bors-Cluj.
Adica solutia e: pune mâna și fă!
Dar pe tine te intereseaza sifonarea banului public, injuraturile cu presa, angajarea lingailor, schimbarea sefilor de institutii si bineinteles făisbucu!
Si mai e o solutie: sa nu te mai voteze creierele netede din oras!
Primarul ZERO!
Asta este el un mare ZERO!
Poate ne spune Marele ZERO cate proiecte a facut sau are prin primarie si cu care s-a prezentat pentru a obtine fonduri europene – un mare ZERO.
Acest ZERO nici nu e in stare sa inteleaga cum functioneaza primarul Bolojan de la Oradea si de ce acolo s-au putut si se pot atat de multe!
Cel mai mare ZERO din istoria acestui oras!
În articolele de presa din 2019 conducerea CNAIR a explicat faptul ca șoseaua se va construi cu 1,5 benzi / sens (vezi centura Deta) , cu posibilitatea de extindere la 2 benzi/sens, exproprierile ținând cont de mărirea drumului !
Problema va fi la realizare sensurilor giratorii și pasajelor , adică dacă vor fi construite destul de larg ca să încapă 2 benzi/sens.
Dacă nu se va face așa, tot circul asta mediatic din 2019 a fost abureală.
Soluția dl Robu este penibilă.
Cum sa faci un al doilea drum lângă acesta ? Implica alte pasaje alte sensuri giratorii. modificari ale drumurilor deja construite, in concluzie harababura !