În iulie se cerea instituirea unei interdicții la scăldat: „ca urmare a concentrației crescute de fier, găsita în apă, concentrație care poate cauza apariția afecțiunilor la nivelul pielii, conjunctivitei, enterocolitei și a altor afecțiuni. Alt motiv al interdicției sunt parametrii microbiologici măsurați care arată că apa are germeni și bacterii care, la fel, pot provoca diverse afecțiuni”. Potrivit DSP, apa este însă mai curată în luna august, astfel încât interdicția a fost ridicată.
„Ultimele analize făcute la probele luate din apa celor două zone de scăldat neamenajate, respectiv Șag și Albina, permit scaldatul în apa din zonele menționate. Primele analize s-au făcut la începutul lunii august, după care, pentru o mai mare siguranță, medicii din laboratoarele DSP Timiș au repetat probele și analiza acestora, așa încât, deocamdată, este permis scăldatul. Pe toată perioada estivală, medicii vor repeta analiza apei ce va fi prelevată din aval și din amonte de locurile de scăldat”, au precizat reprezentanții direcției.
Citiți principiile noastre de moderare aici!