Liderul grupului PNL din Consiliul Local Timişoara, Ciprian Jichici, consideră că Direcţia Tehnică a Primăriei Timişoara a depăşit orice limită cu amplasarea acestor stâlpişori verzi care delimitează sensurile de circulaţie şi practic… îi obligă pe şoferi să nu încalce legea. De exemplu, nu le permit conducătorilor auto să taie liniile continue, faptă pentru care ar putea fi sancţionaţi de autorităţi.
În aceste condiţii, Timişoara a devenit un oraş verde… împânzit de stâlpişori verzi, a constatat liberalul.
Jichici spune că stâlpişorii sunt prea mulţi şi amplasaţi şi în locuri unde n-ar fi nevoie de ei. „Cred că s-a depăşit măsura în ceea ce priveşte plantarea în municipiul Timişoara a acesor sisteme de separare a căilor de rulare, a acesor stâlpişori verzi. Făcând o analiza a modului în care sunt plantaţi am ajuns la concluzia că sunt puşi şi unde trebuie şi unde nu trebuie, se face clar un exces de zel cu privire la amplasarea acestor stâlpişori”, a afirmat consilierul PNL.
Mai mult, alesul spune că în unele situaţii forţele specializate de intervenţie nu îşi pot face treaba, nu pot interveni prompt din cauza stâlpişorilor prin care li se blochează accesul pe anumite străzi.
Ciprian Jichici a precizat că va ridica problema şi în plenul Consiliului Local Timişoara, dar şi că a solicitat la primărie o situaţie detaliată despre stâlpişori, despre firmele sau firma care îi amplasează şi cât se cheltuieşte cu aceste dispozitive. Nu este însă primul care a făcut acest lucru. Problema a fost ridicată şi de liderul grupului PDL din Consiliul Local Timişoara, Ovidiu Ciuhandu, dar pe străzile urbei au continuat să apară stâlpişori verzi, care i-au înlocuit pe cei de dinainte, care erau mai mici şi prea puţini în opinia reprezentanţilor municipalităţii…
Citiți principiile noastre de moderare aici!