Recent, mai mulţi consilieri locali au propus concesionarea pieţelor din Timişoara către operatori privaţi care să se ocupe de gestionarea acestora. Liberalii nu văd cu ochi buni această iniţiativă, retrasă între timp de pe ordinea de zi a Consiliului Local Timişoara. Ei propun în schimb un management privat al acestor spaţii.
„Sectorul pieţelor nu merge bine, suntem nemulţumiţi de modul în care arată acestea, sunt nemulţumiţi şi vânzătorii şi cumpărătorii. Trebuie făcut ceva, dar concesionarea nu s-a dovedit o soluţie bună în ultimii 21 de ani. În plus, concesionarea are dezavantajul de a presupune un angajament pe termen lung. Iar dacă lucrurile nu se schimbă în bine pentru cetăţeni, nu mai ai ce să-i faci. PNL Timiş nu agreează această concesionare şi ne bucurăm că proiectul de hotărâre de consiliu a fost retras. Consilierii locali ai PNL nu vor susţine niciodată această concesionare a pieţelor. Credem că în primul rând trebuie puşi acolo oameni competenţi, oneşti, care să lucreze în interesul cetăţenilor. Iar dacă nu pot fi identificaţi aceşti oameni atunci trebuie angajat un management privat, prin licitaţie. Managementul privat prezintă avantajul că oricând lucrurile nu funcţionează se poate interveni, iar firma care asigură managementul să fie schimbată”, a afirmat Robu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!