Evenimentul se va desfășura în perioada 1-6 septembrie, deschiderea oficială urmând să aibă loc luni, 2 septembrie, în Aula Magna a Universității de Vest. La competiție vor participa 21 de echipe formate din elevi de liceu din toată țara.
Tinerii pasionați de robotică trebuie să construiască roboți de la zero pe durata celor șase zile. Tema competiției va fi dezvăluită participanților când aceștia ajung în Timișoara. Organizatorii au pregătit pentru elevi diverse workshop-uri și vizite de studiu.
„Robotica naște din ce în ce mai multe pasiuni în rândul tinerilor de toate vârstele. Universitatea de Vest din Timișoara, alături de Colegiului Național Pedagogic Carmen Sylva, organizează a șasea ediție a celui mai important eveniment național anual organizat în vestul țării, dedicat comunității celor pasionați de robotică.
În prima săptămână din septembrie, vă invităm să urmăriți o competiție în care primează inventivitatea și înțelegerea noilor tehnologii, dar și mobilizarea echipelor și spiritul de fair-play. Îi așteptăm să participe la finala competiției pe toți cei pasionați de exercițiile demonstrative spectaculoase, oferite de cele mai bune echipe de robotică din țară”, transmite Marilen Gabriel Pirtea, rectorul Universității de Vest.
Finalul evenimentului „Open Robotics Intelligent Grid” va fi marcat de o competiție, care va avea loc pe 7 septembrie, între orele 11:30 și 16, la Iulius Mall. Roboții construiți de către elevi vor fi supuși mai multor meciuri demonstrative. La fiecare meci vor lua parte câte patru roboți și vor fi punctați în funcție de sarcinile pe care le îndeplinesc. Accesul la competiție este gratuit și este deschisă publicului larg.
Trimite articolul
X***”de la zero”- cu parti comandate din china.