Junior Achievement România şi British Council au organizat la Bucureşti faza naţională a competiţiei Skills@Work Challenge 2010. Echipa câştigătoare va participa la finala europeană din cadrul ”Innovation Expo”, Belgrad, în perioada 21- 25 aprilie 2010. 108 elevi din 25 de licee din Braşov, Bucureşti, Cluj Napoca, Constanţa, Iaşi şi Timişoara au răspuns provocării lansate de una dintre marile companii de software din lume de a concepe un obiect pentru promovarea portalului e-aptitudini.ro – un spaţiu virtual pentru cererea şi oferta de cursuri din domeniul IT, pe trei niveluri: IT Start, IT Job şi IT Profesional. Juriul a desemnat câştigătoare ideea inovatoare a unei echipe care a imaginat promovarea portalului e-aptitudini.ro prin imprimarea logo-ului pe role de hârtie de uz menajer (prosoape de bucătărie, şerveţele, etc) montate pe un suport sub formă de imprimantă. Elevii au imaginat astfel că oamenii de orice vârstă, din orice gospodărie, şcoală, universitate, instituţie sau loc public, ar putea afla despre portalul e-aptitudini, utilizând produsul menajer personalizat. Membrii echipei câştigătoare vor reprezenta Romania la finala europeană şi sunt de la licee cu profiluri diferite (informatică, economic şi tehnic): Colegiul Naţional de Informatică Grigore Moisil (Braşov), Colegiul Tehnic Mihai Bravu (Bucureşti), Liceul de Informatică Tiberiu Popoviciu (Cluj Napoca), Liceul Teoretic Ovidius (Constanţa), Colegiul Economic FS Nitti (Timişoara). Tinerii vor participa la finala internaţională printr-o bursă Junior Achievers, câştigând de asemenea şi o participare gratuită la teste Cambridge sau IELTS, prin British Council.
Liceenii de la Colegiul Economic FS Nitti Timisoara, printre cei mai buni din ţară
Succes pentru elevii de la Colegiul Economic FS Nitti. Peste 100 de liceeni au demonstrat inovaţie şi spirit antreprenorial la finala naţională Skills@Work Challenge 2010.
Citiți principiile noastre de moderare aici!